Program avantajos pentru "tricolori" în preliminariile CM 2014
Selecţionerul Victor Piţurcă s-a declarat mulţumit după stabilirea programului meciurilor din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, şi a precizat că acesta este incomparabil mai bun decât cel propus la 24 octombrie când România l-a refuzat. Echipa naţională a României va debuta într-un meci cu reprezentativa Estoniei, în deplasare, la 7 septembrie 2012.
"Privit strict din punctul nostru de vedere, programul este unul bun, incomparabil mai bun decât cel stabilit la 24 octombrie şi pe care noi nu l-am acceptat. Începem cu două meciuri din care putem obţine punctaj maxim, urmează două duble dificile în octombrie 2012 şi martie 2013, dar încheiem cu o programare avantajoasă, cu trei jocuri acasă şi unul în deplasare. Olanda are un program mai dificil, cu un start pe măsură imediat dupa Euro-2012, dar ceea ce trebuie să ne privească este exclusiv echipa noastră. Oricum, una peste alta, sunt mulţumit", a spus Piţurcă, pentru site-ul oficial al FRF.
Programul complet al meciurilor din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014 este următorul:
7 septembrie 2012: Andorra - Ungaria, Estonia - România, Olanda - Turcia;
11 septembrie 2012: Turcia - Estonia, România - Andorra, Ungaria - Olanda;
12 octombrie 2012: Turcia - România, Estonia - Ungaria, Olanda - Andorra;
16 octombrie 2012: România - Olanda, Ungaria - Turcia, Andorra - Estonia;
22 martie 2013: Ungaria - România, Andorra - Turcia, Olanda - Estonia;
26 martie 2013: Turcia - Ungaria, Estonia - Andorra, Olanda - România;
6 septembrie 2013: Turcia - Andorra, România - Ungaria, Estonia - Olanda;
10 septembrie 2013: Ungaria - Estonia, România - Turcia, Andorra - Olanda;
11 octombrie 2013: Andorra - România, Estonia - Turcia, Olanda - Ungaria;
15 octombrie 2013: Turcia - Olanda, România - Estonia, Ungaria - Andorra.
Iniţial, la 24 octombrie, tot la Amsterdam, negocierile dintre oficialii forurilor na?ionale s-au soldat cu un eşec. Ulterior, FIFA şi-a exprimat acordul ca discuţiile să continue până în preajma Crăciunului anului în curs, numai după aceea, în cazul unui nou eşec, impunându-se, la mijlocul lunii ianuarie a anului 2012, tragerea la sorţi efectuată de forul fotbalistic mondial. Programul partidelor va deveni oficial numai după ce va fi ratificat de FIFA.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.