În orașul spaniol La Nucia, s-a desfășurat, recent, Campionatul European de Taekwon-do ITF pentru juniori și seniori. Orădeanca Ana Cornelia Heveși a obținut locul 1 la proba de spargeri forță senioare Individual, fiind prima sportivă din România care a reușit această performanță, la această disciplină.

În perioada 23-28 noiembrie, în orașul La Nucia, din Spania, a avut loc Campionatul European de Taekwon-do ITF pentru juniori și seniori, la care sportiva orădeană Ana Cornelia Heveși a obținut următoarele rezultate: locul 1 la proba de spargeri forță senioare Individual (la această disciplină este prima sportivă din România care a reușit această performanță); locul 1 la proba de spargeri forță pe echipe senioare, cu echipa națională a României; locul 1 la proba de tehnici speciale pe echipe senioare, cu echipa națională a României; locul 5 la proba de luptă pe echipe senioare, cu echipa națională a României.

„Această reușită la Campionatul European reprezintă pentru mine un target pe care îmi doream de mai mulți ani să-l ating. Mă bucur foarte mult că anul acesta mi-am îndeplinit obiectivul mult visat!”, ne-a declarat Ana Heveși.

Ana Cornelia Heveși, născută în 1989, practică acest sport din anul 2000. Tânăra face parte din lotul național al României din anul 2007. De atunci, orădeanca reprezintă România atât la concursuri internaționale, cât și campionate europene și mondiale. Ana deține mai multe titluri de campioană europeană și mondială alături de echipa de senioare și cea de junioare a României, de asemenea și titlul de cea mai bună echipă de senioare la nivel european în 2018 și 2019.

Sportiva noastră mai are la activ două participări la Campionatul mondial, un titlu de campioană mondială cu echipa națională, iar în 2015, locul 5 atât la spargeri, cât și la tehnici speciale în proba de individual. În momentul de față, Ana se antrenează singură, uneori merge la câte un antrenament la clubul din Oradea, CS Taekyon. Tânăra este legitimată la CS Știința Ardealul din Baia Mare.