Printre laureaţii FR de Scrimă - Bianca Benea, locul 5 în topul naţional
Momentul culminant al galei a fost recompesarea celor mai valoroşi sportivi ai anului 2015. Pe locul I s-a clasat echipa feminină de spadă a României pentru cele trei medalii cucerite la mondialele şi europenele de seniori. Locul al doilea a fost ocupat de sabrerul Tiberiu Dolniceanu (bronz la mondialul de seniori) în timp ce poziţia a treia a aparţinut spadasinei Amalia Tătăran (bronz la europenele de tineret). A patra în ierarhia generală a fost Alexandra Predescu (campioană mondială la spadă pentru cadeţi) în timp ce locul al 5-lea a fost ocupat de colega sa de la echipa naţională, orădeanca Bianca Benea. Sportiva pregătită la CSM Oradea de Nicolae Ille a fost recompensată astfel pentru cea mai bună performaţă a sa din acest sezon, medalia de bronz de la Campionatul European de spadă pentru cadeţi disputat la Maribor în Slovenia. În cadrul Circuitului European de spadă pentru cadeți feminin, Benea a obținut locul 3 la etapa de la Klagenfurt, atât la individual, cât și pe echipe, respectiv locul 6 la cea de la Zrenjanin. De asemenea, ea a cucerit locul 3 în întrecerea pe echipe la runda de la Heidenheim, Germania, respectiv locul 2 pe echipe la Grenoble, în Franţa. În sezonul 2014/15, la etapa de la Cracovia, Polonia, a obținut locul 2. Spadasina a mai avut numeroase clasări pe podium în întrecerile naţionale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.