Victorioasă, fără probleme în precedentele trei jocuri de verificare, FC Bihor a avut dificultăţi serioase cu Silvania Şimleu, ocupanta locului 10 în seria a II-a a ligii secunde. Deşi a avut un avantaj de două goluri, echipa orădeană a încheiat la egalitate (2-2) jocul disputat pe terenul sintetic din Salonta.

 

Sălăjenii au avut un start mai bun de partidă, irosind trei ocazii în primele zece minute, dar bihorenii s-au dovedit mai pragmatici. Zeno Bundea a pătruns în dribling în careul advers, a trimis pe lângă Ştef şi F. Pop (23) a împins mingea în poarta goală din apropiere (1-0). După încă o ratare a şimleuanilor, orădenii şi-au majorat avantajul. Cel mai bun jucător de pe teren, Bundea, a depăşit uşor un adversar şi a plasat mingea din marginea careului mare la colţul scurt (2-0).

Dacă linia de mijloc a dat randamentul scontat, jucătorii din defensivă s-au întrecut în greşeli, îndeosebi fundaşii centrali Cura şi Tânc. Ultimul l-a faultat în careu pe Codoban (37), determinându-l pe arbitrul Florin Marcu să acorde lovitură de la 11 metri. Jucătorul împrumutat de la Luceafărul a finalizat cu o "scăriţă" de la punctul cu var (2-1). După numeroasele schimbări survenite în partea secundă, jocul nu a mai avut ritm şi consistenţă. Abia spre final s-a mai animat şi au reapărut ocaziile. Singur cu poarta goală, Petcuţ (82) a ţintit bara, iar Iambor (88) a reluat în transversală. Imediat, Letan a comis henţ în propriul careu şi Silvania a mai beneficiat de un penalty. Gavrilescu (90) nu a ratat nici el ţinta, restabilind egalitatea (2-2).

Antrenorul orădean Dan Dobai a pus evoluţia mai slabă a echipei sale pe seama programului încărcat avut în ultima perioadă. "S-a simţit oboseala acută la nivelul întregii echipe. Acest lucru s-a văzut şi în apărare. Pentru noi nu a fost un meci edificator, aşa cum va fi cel de pe 20 februarie, cu Fortuna Covaci. Până acum, lucrurile merg bine şi suntem în grafic", este de părere Dan Dobai.

FC Bihor: Fildan (70 Bonta) - Ţîrca (60 Letan), Tînc (75 Pocian), Cura (60 Muscă), A. Achim (60 S. Tegzeş) - Coroian, Danci (62 Filip) - Fl. Pop (62 Chiş), Bundea (66 Sorian), Balla (62 Iambor) - Benţe (66 Elek). Antrenor: Dan Dobai.

FC Silvania: Ştef - Văscan (25 D. Gavrilescu), Crişan, Oneţ, Varga - Schwarzkopf, Lupo (50 Silaghi), S. Ianc (68 Petcuţ), Cl. Codoban (68 Villand) - Brata (82 Ciolcaş), Dănilă (68 I. Şuteu). Antrenor: Dacian Nastai.