După ce ani la rând a "pompat" bani publici către FC Bihor fără ca obiectivul de performanţă să fie atins, Primăria Oradea a pus piciorul în prag. Municipalitatea orădeană a anunţat ieri că nu mai vrea să finanţeze clubul orădean, ci preferă să susţină suplimentar echipele de baschet masculin, vicecampioană naţională, şi polo, campioană în ultimii opt ani, ale Clubului Sportiv Municipal (CSM). 

"În urma analizei făcute referitor la activitatea sportului orădean, Primăria municipiului Oradea intenţionează să nu mai finanţeze activitatea sportivă a Clubului FC Bihor. Banii destinaţi sportului ar urma să fie direcţionaţi spre sporturile unde Oradea a obţinut rezultate bune, respectiv baschet şi polo. Totodată, Primăria îşi menţine disponibilitatea în ceea ce priveşte punerea la dispoziţie în continuare a bazei sportive şi a sediului către FC Bihor. În acest sens, în cursul zilei de luni Primăria Oradea va înainta o adresă oficială către Consiliul Judeţean Bihor", se arată în comunicatul de presă trimis de Primăria Oradea. Până în prezent, clubul orădean era finanţat în egală măsură de Primărie şi Consiliul Judeţean. Pentru acest an, FC Bihor avea stabilit un buget de 5,5 milioane lei, însă aproximativ 35% din această sumă era destinată pentru plata datoriilor mai vechi cuprinse în procesul de insolvenţă. În sezonul recent încheiat, echipa orădeană s-a salvat de la retrogradare mai degrabă printr-o conjunctură favorabilă decât printr-o prestaţie cât de cât apropiată aşteptărilor fanilor săi. Fără susţinerea administraţiei locale şi fără sponsor(i), FC Bihor va avea mari probleme în următorul sezon, iar, în eventualitatea în care şi CJ Bihor şi-ar retrage sprijinul, echipa de fotbal fanion a judeţului riscă să dispară de pe harta fotbalului naţional.