Cuplul canadian Tessa Virtue/Scott Moir a câştigat titlul olimpic la patinaj artistic, proba de dans, acumulând un punctaj de 221.57. Cuplul canadian se afla pe locul 1 şi după dansul original, iar la programul impus au fost pe locul doi. Americanii Meryl Davis şi Charlie White (215.74) au ocupat locul doi, în timp ce medalia de bronz a revenit ruşilor Oksana Domnina şi Maxim Shabalin (207.64).

Vicecampionii olimpici en titre, americanii Tanith Belbin şi Benjamin Agosto au ocupat locul 4 (203.07). Italienii Federica Faiella/Massimo Scali au fost pe poziţia a cincea, cu 199.17 puncte, în timp ce francezii Isabelle Delobel şi Olivier Schoenfelder, campioni mondiali în 2008, s-au clasat pe locul şase (193.73).
Virtue, în vârstă de 20 de ani, şi Moir, în vârstă de 22 de ani, au oferit Canadei prima medalie olimpică de aur din istoria sa la dans. Doar Tracy Wilson şi Robert McCall au mai reuşit să urce pe podium la JO, în 1988, la Calgary. ""Patinăm de 13 ani împreună. Ce drum lung! Au fost suişuri şi coborâşuri. Multe sacrificii. Au fost accidentări. Nu am avut viaţă de adolescenţi. Însă aurul din această seară le-a făcut uitate. Este ceva minunat!", a afirmat Virtue.
De la intrarea în programul olimpic în 1976, ruşii au câştigat de fiecare dată proba de dans, cu excepţia JO din 1984, când au triumfat britanicii Jayne Torvill/Christopher Dean, şi în 2002, când s-au impus francezii Marina Anissina şi Gwendal Peizerat.
Ruşii Domnina şi Shabalin nu au reuşit să le succeadă compatrioţilor lor Tatyana Navka şi Roman Kostomarov, învingători în 2006, la Torino.


Schi fond
Echipa masculină de schi fond a Norvegiei a câştigat medalia de aur în proba de ştafetă-sprint. Ştafeta Norvegiei, formată din Oeystein Pettersen şi Petter Northug, a terminat finala cu timpul de 19 minute şi o secundă. Medalia de argint a fost obţinută de ştafeta Germaniei (Tim Tscharinke şi Axel Teichmann), care a terminat cursa în 19 minute, două secunde şi trei zecimi, în timp ce Rusia (Nikolai Morilov şi Alexei Petukov) a câştigat medalia de bronz, cu un timp de 19 minute, două secunde şi cinci zecimi.
Ştafeta României, formată din Petrică Hogiu şi Paul Pepene, a ratat calificarea în ultimul act al competiţiei, după ce s-a clasat pe locul al nouălea în cea de-a doua semifinală, cu un timp de 19 minute, nouă secunde şi două zecimi. România a reuşit să depăşească în cea de-a doua semifinală echipele din Australia (19 minute şi 57 de secunde) şi din Belarus (abandon).
În întrecerea feminină, Germaniei a obţinut medalia de aur, fiind urmată de Suedia şi Rusia. Germancele Evi Sachenbacher-Stehle şi Claudia Nystad au încheiat proba în 18 minute, trei secunde şi şapte zecimi, fiind urmate de suedezele Charlotte Kalla şi Anna Haag, la şase zecimi. Sportivele ruse Irina Khazova şi Natalia Korosteleva au ocupat locul trei, la patru secunde de echipa câştigătoare.

Sărituri cu schiurile
Austria a triumfat în concursul pe echipe, fiind urmată de Germania şi Norvegia. Austriecii Wolfgang Loitzl, Andreas Kofler, Thomas Morgenstern şi Gregor Schlierenzauer au obţinut un punctaj total de 1107,9 puncte, fiind urmaţi de germanii Michael Neumayer, Andreas Wank, Martin Schmitt şi Michael Uhrmann, cu 1035,8 puncte. Locul trei a revenit Norvegiei, în componenţa: Anders Bardal, Tom Hilde, Johan Remen Evensen şi Anders Jacobsen, cu 1030,3 puncte.

Hochei pe gheaţă
Reprezentativele Canadei şi SUA s-au calificat în finala feminină a turneului de hochei pe gheaţă. Canada a învins în semifinale Finlanda, scor 5-0 (2-0, 1-0, 2-0), în timp ce SUA a trecut de Suedia, scor 9-1 (2-0, 3-1, 4-0). Finala va avea loc vineri, în timp ce meciul pentru locul trei, dintre Finlanda şi Suedia, este prevăzut joi. Hocheista canadiană Meghan Agosta a înscris al 9-lea său gol, depăşind astfel recordul de goluri stabilit de compatrioata sa, Danielle Goyette, care a reuşit 8 goluri în 1998, la Nagano.