În peisajul tenisistic local, şi chiar naţional, a mai apărut un turneu de tenis de câmp. Începând de mâine şi până duminică este programat la baza sportivă Voinţa Oradea concursul dotat cu "Cupa Proges", aflat la prima ediţie. Competiţia, organizată de CS Voinţa şi Primăria Oradea, este de categoria a IV-a şi dispune de un fond de premiere cifrat la 5.000 de lei, sumă asigurată de partenerul oficial al întrecerii. Se va juca la cinci categorii de vârstă, 10, 12, 14, 16, 18 ani, masculin şi feminin. Bihorul va fi reprezentat de tenismeni din Oradea, Ştei şi Beiuş, care îşi vor măsura forţele cu alţi sportivi din ţară. Arbitru principal va fi clujeanul Ioan Mărginean, în timp ce orădeanul Mucenic Chirilov va îndeplini calitatea de director al turneului. "Ne bucurăm că tenisul orădean are încă un partener. Sperăm ca Proges să fie alături de noi şi în anii următori, astfel încât întrecerea să devină tradiţională. Dacă lucrurile vor merge bine, s-ar putea ca la anul să organizăm împreună un turneu feminin de 10.000 de dolari, din Circuitul Ilie Năstase. Deja s-au purtat discuţii în acest sens şi ar fi un lucru extraordinar dacă acestea s-ar materializa", a dezvăluit Mircea Drăgoi (foto mijloc), directorul CS Voinţa, într-o conferinţă de presă la care au mai participat Ana Maria Anton - reprezentant Proges şi Nicuşor Vaşadi - inspector DSJ Bihor. Cupa Proges este al patrulea turneu organizat în acest an de CS Voinaţ Oradea.