Asociația "Apuseni Enduro" are ca obiective promovarea turismului în zona de sud-est a județului Bihor, precum și popularizarea sporturilor cu motor prin organizarea unor competiții de gen. Astfel, în perioada 28-30 martie, la Beiuș și în unele dintre comunele limitrofe s-a desfășurat cea dintâi ediție a concursului "Apuseni Enduro Trophy", competiție organizată sub egida Federației Române de Motociclism.

După cum declara Cătălin Iagăr, directorul concursului, la startul întrecerii s-au aliniat circa 50 de concurenți din România și Ungaria. Derulat pe parcursul a trei zile, "Apuseni Enduro Trophy" a debutat vineri, 28 martie, cu sesiunea de calificări, din Oborul beiușean, care a solicitat abilitățile motocicliștilor de a  trece peste diverse obstacole (piatră de carieră, bușteni, cauciucuri, butoaie și autovehicule). Sâmbătă, 29 martie, concurenții au avut de parcurs un traseu de aproximativ 70 de kilometri, itinerariul având mai multe borne - Oborul din Beiuș, Delani, Remetea, Sohodol și Meziad, returul fiind tot la Beiuș. În cea de-a treia zi a concursului "Apuseni Enduro Trophy", duminică, 30 martie, piloții au mai trecut o dată peste obstacolele de la sesiunea de calificări, după care s-au confruntat cu un traseu de îndemânare și viteză prin pădure, traseu cu o lungime de 5 kilometri. Festivitatea de premiere a avut loc în Oborul beiușean, acolo unde competiția a și început, cu această ocazie, Cătălin Iagăr, directorul concursului, declarând că prima ediție a concursului "Apuseni Enduro Trophy" a fost o reușită, mai ales că, dincolo de spectaculozitatea și încrâncenarea specifice sporturilor cu motor, niciun concurent nu s-a accidentat pe parcursul celor trei zile de întrecere. La categoria "Expert", pe podium au urcat, în această ordine, Nicolae Trif (România), Borbely Gyorgy și Fezek Szabo, ambii din Ungaria. La categoria "Hobby", Sergiu Grecu s-a dovedit cel mai bun, acesta fiind urmat de Halmar Laszlo (locul II) și Liszkai Tibor (III).