Prima bătălie din playoff-ul Ligii Campionilor - CSM Digi forţează intrarea în grupe
Cea mai bună echipă de polo a ţării se află în faţa unei duble deosebit de importante în ceea ce priveşte parcursul european. Sâmbătă, de la ora 20.30, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, CSM Digi Oradea va înfrunta vicecampioana Ungariei, OSC Budapesta, într-un joc contând pentru manşa tur din playoff-ul Ligii Campionilor. Intrarea spectatorilor va fi liberă.
Intrare gratuită la bazin
Dacă anul trecut CSM Digi Oradea a fost oarecum dezavantajată de sistemul de calificare în cupele europene, de această dată Florin Birta consideră că noul sistem este în favoarea noastră. "Noul sistem de calificare în cupele europene este în avantajul nostru, deoarece, dacă nu vom accede între cele mai bune 12 echipe ale Europei, CSM Digi va evolua direct în sferturile de finală ale Cupei LEN. OSC Budapesta este formaţia pe care poate ne-o doream cu toţii fiind cea mai accesibilă dintre cele trei cu care am fi putut cădea. Sper din tot sufletul să avem susţinerea publicului aşa cum se întâmpla anii trecuţi pentru că avem nevoie de suportul lui, iar în acest sens vom permite accesul liber celor care doresc să ne fie alături", a declarat preşedintele CSM Oradea.
Cheia jocului: un start cu o apărare impenetrabilă
Cu toate că în primele două tururi preliminare CSM Digi a avut o evoluţie consistentă şi am beneficiat de cea mai bună tragere la sorţi, tehnicianul orădean tratează cu maximă seriozitate dubla cu OSC Budapesta. "Ne aşteptăm la un meci foarte strâns pentru că vom avea în faţă vicecampioana Ungariei şi totodată finalista cupei din ţara vecină. Maghiarii au în lot mai mulţi jucători de naţională, dar şi străini. Anul trecut am jucat cu ei, dar am pierdut foarte clar (7-12) şi de aceea consider această dublă ca fiind o revanşă. Din păcate, timpul până la meciul de sâmbătă nu a fost suficient pentru a pregăti jocul în cele mai bune condiţii, deoarece nu ne-am putut odihni cât ar fi fost nevoie. Adversarii alcătuiesc o echipă foarte bine sudată care, în proporţie de 80 % şi împreună cu antrenorul, au activat în trecut la formaţia din Szeged. Având în vedere stilul de joc al maghiarilor, dacă ne vom apăra foarte bine mai ales la început, avem mari şanse să ne impunem şi asta deoarece ungurii se dezlănţuiesc dacă preiau conducerea din startul partidei", este de părere Kadar Kalman, antrenorul CSM Digi Oradea.
Suveniruri şi autografe pentru spectatori
Mai nou şi cu răspunderi în ceea ce priveşte partea de marketing de la echipă, Gheorghe Dunca a punctat ceea ce se va face în acest sens pentru partida cu OSC Budapesta. "Vom oferi suveniruri spectatorilor pentru a atrage publicul înapoi la bazin. Înaintea startului partidei se va organiza o mini-şedinţă foto şi de autografe în care doritorii vor putea dialoga cu jucătorii. Legat de meciul propriu-zis sunt convins că putem câştiga chiar dacă antrenorul lor este mai experimentat decât Kadar Kalman", a opinat pivotul de la CSM Digi.
Un alt component al echipei prezent la conferinţa de presă care a prefaţat acest joc, Alex Popoviciu este încrezător în şansele de calificare ale echipei la care evoluează. "Va fi o dublă grea, maghiarii având în echipă mai mulţi jucători de naţională. Chair şi aşa, cu toate că nu pot da un procent, sunt încrezător în şasele noastre de calificare", a spus jucătorul orădean.
Pentru meciul de mâine există o singură incertitudine, Ramiro Georgescu confruntându-se cu o infecţie virală. Acesta este uşor slăbit, dar s-ar putea să-şi revină până la ora jocului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.