Prezentarea finalistelor
Athletic Club Bilbao, fondat în 1898, este unul dintre cel trei cluburi spaniole, alături de FC Barcelona şi Real Madrid, care nu a retrogradat niciodată de la apariţia primei ligi spaniole, în 1929. În palmaresul grupării din Ţara Bascilor figurează opt titluri de campioană a Spaniei, primul în al doilea sezon al Primerei Division, iar ultimul în 1984. De asemenea, Bilbao a câştigat de 23 de ori Cupa Regelui, ultima dată în acelaşi sezon 83/84, când Athletic a reuşit eventul. Pe plan internaţional, Athletic Bilbao a reuşit o calificare în finala Cupei UEFA, în sezonul 1976/77, pierdută în faţa echipei italiene Juventus, după 0-1 la Torino şi 2-1 pe teren propriu. Vedetele echipei antrenate de argentinianul Marcelo Bielsa (56 de ani) sunt atacantul Fernando Llorente, fundaşul Andoni Iraola, mijlocaşul Javi Martinez şi tânăra extremă Iker Muniain (19 ani), toţi internaţionali spanioli.
Atletico Madrid a fost fondat în anul 1903 şi a câştigat campionatul şi Cupa Spaniei de câte 9 ori, ultima dată în 1996, când "alb-roşii" au realizat eventul. Atletico a fost finalistă a Cupei Campionilor Europeni, în 1974, după 1-1 în finală şi 0-4 la rejucare, cu Bayern Munchen. Deoarece formaţia germană a refuzat să joace finala Cupei Intercontinentale, Atletico a luat locul acesteia în dubla manşă cu argentinienii de la Indepediente. Madrilenii au pierdut, scor 0-1, partida tur din deplasare, dar s-au impus acasă cu 2-0 şi şi-au adjudecat trofeul. În 2010, gruparea madrilenă a câştigat Liga Europa, învingând cu 2-1 pe Fulham, după prelungiri. În acelaşi an, formaţia spaniolă şi-a adjudecat şi Supercupa Europei, în urma victoriei cu scorul de 2-0, obţinută în faţa formaţiei italiene Internazionale Milano. În 1962, Atletico Madrid a câştigat Cupa Cupelor, după 1-1 şi 3-0 la rejucare cu Fiorentina. Printre jucătorii exponenţiali antrenaţi de argentinianul Diego Simenone, 41 de ani, se numără mijlocaşul Tiago, internaţional portughez (fără drept de joc la Bucureşti), atacantul Radamel Falcao, internaţional columbian, mijlocaşul Arda Turan, internaţional turc, şi mijlocaşul brazilian Diego. Cele două echipe şi-au disputat partidele directe din această ediţie a Primerei Division. În tur, meci disputat pe San Mames, în etapa a 10-a, Bilbao a câştigat cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de Llorente (2) şi Toquero. În retur, formaţia din Madrid s-a impus pe Vicente Calderon, cu scorul de 2-1, prin golurile lui Radamel Falcao, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Javi Martinez. Bascii mizează pe 11.000 de fani la meciul de pe Arena Naţională, în timp ce madrilenii speră să aibă 13-15.000 de suporteri în tribunele stadionului din Bucureşti.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.