Preşedintele "galactic" revine la Real Madrid
Florentino Perez, preşedintele "galactic", revine la Real Madrid, candidatura sa pentru cea mai importantă funcţie a grupării madrilene urmând să fie oficializată astăzi. În martie 2006, Florentino Perez a demisionat din funcţia de preşedinte al clubului Real Madrid, în cadrul unei reuniuni extraordinare a Comitetului Director, şi a anunţat că decizia sa este "irevocabilă". "Monstrul şi-a devorat creatorul", a scris presa spaniolă demisia lui Florentino Perez, după aproape şase ani petrecuţi la conducerea grupării madrilene.
Real Madrid se afla atunci la al treilea sezon cu şanse minime de a câştiga vreun trofeu, după ce în şase ani cu Perez la conducere a obţinut două campionate ale Spaniei (2001, 2003), Liga Campionilor (2002), Cupa Intercontinentală (2002), două Supercupe ale Spaniei (2001, 2003) şi o Supercupă a Europei (2002). Transferuri mirifice de fotbalişti, multiple trofee, salarii de milionari, cifre de afaceri record, dar şi batalioane de antrenori şi directori sportivi, cifrele galaxiei Real Madrid erau ameţitoare.
AFP a prezentat o enumerare de cifre care oferă o imagine de ansamblu a clubului Real Madrid, în 2006, imediat după demisia preşedintelui Florentino Perez:
15 - victorii consecutive în campionatul Spaniei (în sezonul 1960-1961, record istoric)
9 - numărul trofeelor Liga Campionilor (1956-1960, 1966, 1998, 2000 şi 2002, record istoric)
29 - numărul de titluri câştigate în Spania (record)
70.000 - numărul mediu de spectatori per meci pe stadionul Santiago-Bernabeu
61,7 milioane de euro - suma plătită clubului FC Barcelona pentru transferul mijlocaşului portughez Luis Figo (în sezonul 2000-2001)
75,1 milioane de euro - suma plătită clubului Juventus Torino pentru transferul francezului Zinedine Zidane (în sezonul 2001-2002)
42 milioane de euro - valoarea transferului brazilianului Ronaldo de la Internazionale Milano (în sezonul 2002-2003)
35 de milioane de euro - transferul englezului David Beckham de la Manchester United (sezonul 2003-2004)
6 milioane de euro - salariul anual al "galacticilor"
380 milioane de euro - datoria clubului Real Madrid, achitată de Florentino Perez în 2001
4 - numărul directorilor sportivi pe timpul mandatului de preşedinte al lui Florentino Perez (Jose Martinez Pirri, Jorge Valdano, Arrigo Sacchi şi Benito Floro)
6 - numărul antrenorilor pe timpul mandatului lui Perez (Vicente del Bosque, Carlos Queiroz, Jose Antonio Camacho, Mariano Garcia Remon, Vanderlei Luxemburgo, Juan Ramon Lopez Caro)
120 milioane de euro - valoarea contractului de parteneriat pe cinci ani semnat de Real cu firma BenQ Mobile
275,7 milioane de euro - cifra de afaceri a clubului în sezonul 2004-2005 (record mondial)
92 de puncte - număr record de puncte obţinute de o echipă în campionatul Spaniei (în sezonul 1996-1997)
107 - goluri marcate într-un sezon (1989-1990, record naţional)
0 - meciuri jucate în sezonul 2004-2005 de Jonathan Woodgate, achiziţionat de la Newcastle pentru suma de 22 de milioane de euro.
Florentino Perez, căsătorit şi tată a trei copii, a candidat pentru prima oară la preşedinţia clubului Real Madrid, în 1995, fiind învins de Ramon Mendoza, care apoi i-a cedat locul vicepreşedintelui Lorenzo Sanz. În 2000, Perez a câştigat alegerile în faţa lui Lorenzo Sanz, cu 55,3 la sută din voturi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.