La fel ca şi anul trecut, FC Bihor şi Unirea Alba Iulia se întâlnesc în etapa a 2-a a ligii secunde. Startul sezonului a coincis cu rezultate mulţumitoare pentru ambele echipe, orădenii remizând (0-0) pe terenul unei contracandidate la promovare, CS Mioveni, iar albaiulienii câştigând (2-1) în faţa lui FC Maramureş Baia Mare. Partida de pe Stadionul "Iuliu Bodola" se dispută astăzi, de la ora 13.00, şi va fi televizată de Digi Sport 1.

Pentru FC Bihor este un prilej de a obţine prima victorie stagională, Unirea nemaifiind echipa cu care altădată se duela pentru accederea în prima ligă. Albaiulienii s-au reunit târziu, punându-se chiar problema neînscrierii în campionat din cauza problemelor financiare, departe de a fi rezolvate. Cu un lot format din jucători localnici şi câţiva împrumutaţi de la CFR Cluj, Unirea speră să supravieţuiască în eşalonul secund. Pentru deplasarea de la Oradea, albaiulienii şi-au propus un obiectiv minimal. "Vom întâlni o echipă foarte bună, care a realizat un rezultat notabil în prima etapă. Ţinând cont de situaţia existentă în curtea noastră ne-am mulţumi şi cu un rezultat de egalitate. Suntem într-o situaţie delicată în ceea ce priveşte lotul, atât numeric cât şi valoric", a afirmat antrenorul Stelian Gherman, care nu poate conta pe Pascal, aflat în litigiu cu clubul, I. Stan şi Bucurică, accidntaţi. În faţa unui adversar care va miza pe defensivă un gol marcat rapid ar simplifica misiunea gazdelor. „Important este să confirmăm rezultatul bun de la Mioveni printr-o victorie în acest meci. Ar însemna un început bun de campionat. Unirea este o echipă care se organizează bine pe faza defensivă şi chiar dacă se pare că are probleme sunt convins că îşi va vinde foarte scump pielea. Aştept să marcăm cât mai repede şi să obţinem punctele puse în joc", a declarat Gheorghe Ghiţ, "principalul" lui FC Bihor. În efectivul echipei orădene revine căpitanul Sergiu Oltean, după suspendarea de o etapă, dar vor absenta Zanardini - accidentat şi juniorul Puşcaş - în pregătiri cu lotul naţional "Under 16". Biletul de intrare la meci costă 10 lei, iar femeile, copiii, elevii şi pensionarii au acces gratuit.

Echipe probabile

FC Bihor: A. Popescu - Fl. Pop, Tânc, S. Oltean, R. Lupu - A. Florean, A. Coroian, Sorian, Bic - Voiculeţ, Mărkuş. Antrenor: Gheorghe Ghiţ.

Unirea: Tiut - Cotolan, Schuller, Bumbac, M. Oprea  - Cl. Oară, Istrate, Petrescu, Mândruşcă - S. Mureşan, Negruţ. Antrenor: Stelian Gherman.