Premii pentru performeri şi "speranţe" la Gala Atletismului Bihorean
An de an data de 27 decembrie coincide cu Gala Atletismului Bihorean. Şi la final de 2011 neobositul antrenor Virgil Preda a găsit resurse fizice, umane, dar mai ales financiare, de a organiza o acţiune sportivo-artistică menită să încurajeze şi să răsplătească practicanţii atletismului. Sportivi de toate vârstele, părinţi, antrenori, conducători de cluburi, de instituţii, iubitori ai sportului şi oameni de afaceri au umplut, ieri, până la refuz cantina Liceului cu Program Sportiv (LPS) Bihorul.
Gala din acest an a avut o strălucire aparte prin prisma prestaţiilor remarcabile ale atleţilor la competiţiile majore interne şi internaţionale, care au culminat cu prima medalie de aur din istoria atletismului bihorean, obţinută de Ligia Grozav în competiţia junioarelor II. "Anul acesta am avut a dracului de multe rezultate notabile pentru condiţiile şi condiţia acestui sport. În ciuda greutăţilor financiare cred că vor urma zile mai bune pentru atletism, o disciplină prin care creăm educaţie, cultură fizică, valoare şi performanţă. Suntem protagoniştii unui moment istoric, pentru că nu ştiu când ne vom mai întâlni cu un titlu mondial. Că a fost obţinut cu şansă, prin talent sau o comjunctură, rezultatul Ligiei Grozav a fost ceva fabulos", a comentat prof. Virgil Preda.
Ligia Grozav, cea mai bună atletă
Firesc, titlul de cea mai bună atletă a Bihorului, a revenit Ligiei Grozav, campioană mondială cu o săritură de 1,87 metri. "La Campionatul Mondial am fost foarte relaxată, mai ales că aveam doar a zecea performanţă dintre participante, cu 1,80 metri. Mi-am spus că orice ar fi trebuie să merg cu încredere mai departe şi acest lucru m-a ajutat să fac faţă cu brio concursului. Pentru 2012 îmi doresc să fiu sănătoasă şi să mă menţin în top", a declarat sportiva descoperită de prof. Beni Laszlo şi antrenată acum de Virgil Preda, care a mai fost numărul 1 şi în ierarhia CSU Oradea şi LPS Bihorul. Pe locul doi s-a situat o altă săritoare, dar în lungime, Cornelia Deiac, campioană naţională şi locul 7 la Campionatul Mondial de senioare. "Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă şi mă pot pregăti pentru Campionatul Mondial şi Olimpiadă. Sunt foarte aproape de a ajunge la Londra şi îmi doresc enorm să ajung acolo", spus Cornelia, una dintre puţinele sportive ale Bihorului cu şanse mari de a concura la Jocurile Olimpice. Pentru a fi prezentă la Londra, sportiva trebuie să îndeplinească baremul fixat de forul internaţional de atletism. Poziţia a treia a fost împărţită de Lenard Norbert - triplusalt şi Mehes Alex - aruncarea ciocanului, iar în imediata apropiere a podiumului s-a aflat Bianca Lazăr Fazecaş - aruncarea ciocanului. A cincea a fost alergătoarea Dorina Korozsi - 400 şi 800 de metri plat, pe şase s-a situat Cristian Sidea - 400 metri garduri, locurile şapte şi opt au revenit săritorilor în lungime Silviu Uivaroşan, respectiv Rareş Negru, iar pe 9 a fost plasat Matyas Jozsef - aruncarea ciocanului. Pe locul 10 s-au regăsit doi sportivi de perspectivă, Andrei David - aruncarea suliţei şi Sergiu Perţe - săritura în înălţime.
Topuri şi pentru cei mai mici
Nu au fost uitaţi nici cei mai mici practicanţi ai atletismului, care s-au regăsit în diferitele secţiuni gândite de organizatori: speranţe, debut pe podium, confirmări. Unii dintre aceştia au fost protagoniştii unor recitaluri la chitară, clarinet, orgă, demonstrând că la LPS Bihorul sportul şi cultura merg mână în mână.
Speranţe:
Ştefania Bot; Dan Cosma; Andreea Crişan, Alexandra Crişan; Kiraly Balint; Balog Doris; Luca Abrudan; Anda Pogăcean; Larisa Brândaş; Ioana Ianchiş.
Debut pe podium:
Hajner Cristian; Cristian Mehes; Claudiu Haşegan; Urs Richard; Paul Huciu; Jessica Lungu; Robert Bagdan; Mihai Dringo; Eduard Hercuţ, Marc Pop
Confirmări:
Mihai Haş; Dan Drimba; David Blaga; Mihai Benea; Teodora Mihuţ; Cristian Tăut; Ioana Bologa.
Cu mic cu mare, sportivii au fost răsplătiţi cu echipament sportiv, dulciuri, diplome şi chiar bani. Un premiu special a fost înmânat şi lui Constantin Pană (79 ani) pentru cei peste 50 de ani de muncă în slujba sportului.
Un poster surpriză pentru Virgil Preda
Generator de suprize, amfitrionul Virgil Preda a avut chiar el de această dată parte de una făcută de elevii săi. La finalul manifestării aceştia i-au înmânat un poster în care era reprodusă o fotografie din tinereţe a atletului Virgil Preda în timpul unui concurs. "E din 1976 de la un concurs desfăşurat la Târgu Mureş", şi-a amintit repede antrenorul care în prima zi din 2012 va împlini 60 de ani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.