Premieră în poloul românesc - Crişul e campioană la toate nivelele juvenile
Clubul orădean Crişul a stabilit un record în poloul românesc, fiind primul care deţine într-un sezon supremaţia la toate nivelele juvenile: copii, juniori I, II şi III.
Seria performanţelor a fost completată duminică de echipa de juniori III, care a avut un parcurs perfect şi în turneul de la Oradea. "În acest an, am câştigat tot ce se putea câştiga la băieţi, la nivel de copii şi juniori. Este un rezultat de prestigiu, pe care niciun club nu l-a realizat până acum în poloul românesc. Doresc să le mulţumesc antrenorilor care au câştigat aceste titluri; Eugen Băjenaru, Ciprian Câmpianu şi Cosmin Goina. La fete mai avem de lucrat, pentru că acolo suntem campioni doar la senioare, nu şi la junioare. Ne vom duce şi la Cupa României, la Târgu Mureş, am primit asigurări din partea antrenorului Vlad Hagiu (antrenorul echipei Torpi Târgu Mureş, n.r.) că vom fi trataţi aşa cum merităm, fără excesele care s-au întâmplat în anii precedenţi. Vrem să câştigăm şi Cupa României la polo feminin", a precizat într-o conferinţă de presă directorul CS Crişul, Ionel Bungău. "Titlul naţional la juniori III era foarte important pentru noi, pentru că prin acesta s-a întregit performanţa clubului nostru din acest sezon. A fost cel mai important trofeu câştigat de mine în cei şase ani de muncă la copii şi juniori. Mulţumesc clubului pentru susţinerea totală şi părinţilor", a declarat antrenorul Cosmin Goina. Din lotul echipei de juniori III fac parte David Bogdan, Sergiu Terec - portari; Bogdan Codilă, Pap István, Rafael Comşa, Andrei Buda, Antonio Dolha, Sárközi István, Denis Ardelean, Daniel Pinţiş, Ovidiu Ţifrea, Gergely László, Raymond Jiganea, Alföldi Dávid.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.