Atacantul Ciprian Marica a declarat într-o conferinţă de presă, că jucătorii echipei naţionale nu au ajuns la un consens cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, în ceea ce priveşte primele de calificare la Euro 2016.

„Nu s-a ajuns la un consens vizavi de prime. Deocamdată noul preşedinte al federaţiei ne-a prezentat ideile dânsului, iar noi, jucătorii, i-am prezentat doleanţele noastre faţă de această campanie. Dar înainte de toate noi trebuie să fim un grup unit, ne reprezentăm ţara şi suntem mândri de asta. Noi vom juca la capacitate maximă, cum vom putea mai bine", a spus Marica.

Întrebat dacă primele propuse de actuala conducere a FRF sunt mai mari decât cele din precedentele campanii de calificare propuse de fosta conducere, Ciprian Marica a răspuns: „E confidenţială oferta. Mai bună, mai rea, e confidenţială".