Zona Europeană a preliminariilor Campionatului Mondial din 2014 (competiţie care se va desfăşura în Brazilia) a intrat pe ultima sută de metri, în această seară şi marţi seara fiind programate partidele care vor decide atât echipele calificate direct la "carnaval", cât şi cele care vor disputa barajele. *  În Grupa A este programat derby-ul Croaţia - Belgia. Chiar dacă vor învinge şi se vor apropia la două puncte de adversari, croaţii au şansa a doua la câştigarea grupei, deoarece Belgia va evolua în ultimul meci acasă, contra Ţării Galilor. * Dacă Italia este la un pas de câştigarea Grupei B, Bulgaria şi Danemarca se "bat" pentru locul de baraj. Cu un punct avans în faţa nordicilor, bulgarii evoluează în Armenia, în timp ce danezii au un meci "criminal", contra Italiei. * În Grupa C, Suedia şi Austria dispută un meci decisiv pentru accederea la baraj. Suedia are trei puncte avans, dar va evolua în ultima etapă contra Germaniei. Astfel, Ibrahimovic & Co. vor trebui să forţeze victoria, fiind dezavantajaţi, dacă vor remiza în această seară şi vor pierde marţi, în întîlnirile directe contra Austriei. * Luptă aprigă pentru locul secund în Grupa E, patru echipe fiind despărţite doar de trei puncte. Albania va întâlni liderul Elveţia, Slovenia şi Norvegia vor disputa un meci de "care pe care", iar Islanda îşi poate consolida locul secund în cazul unui succes cu Cipru. * Cu un punct avans în faţa Portugaliei, Rusia va câştiga probabil Grupa F, deoarece adversarii săi din ultimele jocuri, Luxemburg şi Azerbaidjan, nu-i pot pune probleme. * În Grupa G, Bosnia-Herţegovina şi Grecia sunt la egalitate de puncte în fruntea grupei, dar elevii sunt dezavantajaţi de întâlnirile directe, remizând acasă şi pierzând în deplasare. * Luptă interesantă şi în Grupa H, primele patru clasate fiind despărţite de doar 3 puncte. Partidele Anglia - Muntenegru şi Ucraina - Polonia vor "limpezi" cât de cât lucrurile înaintea ultimei etape. * Spania este ca şi calificată în Brazilia, având un meci mai puţin disputat, dar şi avantajul meciurilor în faţa Franţei.

 

GRUPA A

Ţara Galilor - Macedonia

Croaţia - Belgia

Clasament

1. Belgia            8       7       1       0       15-2  22

2. Croaţia           8       5       2       1       11-5  17

3. Serbia            9       3       2       4       13-10 11

4. Scoţia            9       2       2       5       6-12  8

5. Macedonia      8       2       1       5       6-10  7

6. Ţara Galilor     8       2       0       6       7-19  6

Ultimele jocuri (marţi, 15 octombrie): Serbia - Macedonia, Belgia - Ţara Galilor, Scoţia - Croaţia.

 

GRUPA B

 

Danemarca - Italia

Armenia - Bulgaria

Malta - Cehia

Clasament

1. Italia              8       6       2       0       15-5  18

2. Bulgaria         8       3       4       1       13-6  13

3. Danemarca     8       3       3       2       9-10  12

4. Cehia             8       2       3       3       8-8    9

5. Armenia          8       3       0       5       8-10  9

6. Malta              8       1       0       7       3-18  3

Ultimele jocuri (marţi, 15 octombrie): Italia - Armenia, Danemarca - Malta, Bulgaria - Cehia.

 

GRUPA C

 

Suedia - Austria

Germania - Irlanda

Insulele Feroe - Kazahstan

Clasament

1. Germania        8       7       1       0       28-7  22

2. Suedia            8       5       2       1       14-8  17

3. Austria            8       4       2       2       16-8  14

4. Irlanda            8       3       2       3       13-13 11

5. Kazahstan      8       1       1       6       4-17  4

6. Insulele Feroe  8       0       0       8       3-25  0

Ultimele jocuri (marţi, 15 octombrie): Suedia - Germania, Insulele Feroe - Austria, Irlanda - Kazahstan.

 

GRUPA E

 

Albania - Elveţia, ora 21.30, Digi Sport 3

Slovenia - Norvegia

Islanda - Cipru

Clasament

1. Elveţia             8       5       3       0       14-5           18

2. Islanda            8       4       1       3       14-14         13

3. Slovenia          8       4       0       4       11-10         12

4. Norvegia          8       3       2       3       8-9            11

5. Albania            8       3       1       4       8-9           10

6. Cipru               8       1       1       6       4-12           4

Ultimele jocuri (marţi, 15 octombrie): Cipru - Albania, Elveţia - Slovenia, Norvegia - Islanda.

 

GRUPA F

 

Azerbaidjan - Irlanda de Nord

Luxemburg - Rusia

Portugalia - Israel

Clasament

1. Rusia              8       6       0       2       15-4  18

2. Portugalia        8       5       2       1       16-8  17

3. Israel               8       3       3       2       17-12 12

4. Irlanda de N.     8       1       3       4       8-14  6

5. Luxemburg       8       1       3       4       7-19  6

6. Azerbaidjan      8       0       5       3       4-10  5

Ultimele jocuri (marţi, 15 octombrie): Israel - Irlanda de Nord, Azerbaidjan - Rusia, Portugalia - Luxemburg.

 

GRUPA G

 

Lituania - Letonia

Grecia - Slovacia

Bosnia-Herţegovina - Liechtenstein

Clasament

1. Bosnia           8       6       1       1       25-5  19

2. Grecia           8       6       1       1       9-4    19

3. Slovacia         8       3       3       2       9-7    12

4. Lituania          8       2       2       4       7-10  8

5. Letonia           8       2       1       5       8-16  7

6. Liechtenstein  8       0       2       6       3-19  2

Ultimele jocuri (marţi, 15 octombrie): Grecia - Liechtenstein, Lituania - Bosnia-Herţegovina, Letonia - Slovacia.

 

GRUPA H

 

Ucraina - Polonia

Moldova - San Marino

Anglia - Muntenegru, ora 22.00-Sport.Ro

Clasament

1. Anglia             8       4       4       0       25-3  16

2. Ucraina           8       4       3       1       19-4  15

3. Muntenegru     8       4       3       1       15-8  15

4. Polonia           8       3       4       1       18-9  13

5. Moldova          8       1       2       5       4-15  5

6. San Marino      8       0       0       8       1-43  0

Ultimele jocuri (marţi, 15 octombrie): Muntenegru - Moldova, San Marino - Ucraina, Anglia - Polonia.

 

GRUPA I

 

Spania - Belarus, ora 23.00 - Digi Sport 2

Clasament

1. Spania      6       4       2       0       10-2  14

2. Franţa       7       4       2       1       12-6  14

3. Finlanda    7       2       3       2       5-6    9

4. Georgia     7       1       2       4       3-8    5

5. Belarus      7       1       1       5       6-14  4

Ultimele jocuri (marţi, 15 octombrie): Spania - Georgia şi Franţa - Finlanda.

* La turneul final se califică formaţiile clasate pe primul loc în fiecare dintre cele nouă grupe. Opt formaţii de pe locul 2 cu cele mai multe puncte obţinute în partidele cu ocupantelor locurilor 1, 3, 4, 5, vor juca un baraj tur-retur, în urma căruia vor fi stabilite alte patru naţionale ce vor merge în Brazilia.

* În cazul în care două echipe sunt la egalitate de puncte în grupă, departajarea se va face la golaveraj, apoi la numărul de goluri marcate, în timp ce rezultatele directe reprezintă abia al treilea criteriu. Dacă sunt mai multe echipe la egalitate, se va realiza un clasament pe baza rezultatelor obţinute de aceste formaţii în partidele dintre ele.