Pregătiri pentru Balcaniada de polo juniori - 12 campioni de la Crişul, convocaţi la naţională
Rezultatele echipelor de juniori de la Crişul Oradea nu au trecut neobservate. Astfel nu mai puţin de 12 orădeni, băieţi şi fete, au fost convocaţi la loturile naţionale ce pregătesc în această perioadă, la Izvorani, participarea la Balcaniada ce se va disputa peste o lună în Bulgaria.
Aflată la prima participare la o astfel de competiţie, selecţionata de junioare condusă de Vlad Hagiu şi Orban Zoltan are în componenţă 6 jucătoare care la sfârşitul săptămânii trecute au devenit campioane naţionale alături de Crişul Oradea: Oana Vidican, Laboncz Nikolett, Vanesa Caba, Antonia Vidican, Johanna Toth şi Mălina Voivod. "Este un lucru extraordinar participarea noastră la Balcaniada din septembrie, cu junioarele născute în 2000 şi mai mici. Începem să lucrăm, dar trebuie timp. Nu poţi bate din palme şi hai cu o medalie. Deci, este aproape imposibil. Avem un target pentru 2018-2020", a spus selecţionerul Vlad Hagiu referitor la situaţia în care se află naţionala de junioare în acest moment. În ceea ce priveşte echipa de juniori a României, care, la rându-i, se află la început de drum, fiind înfiinţată în acest an, selecţionerul Cosmin Goina a convocat 6 campioni de la Crişul Oradea: Şerban Abrudan, Andrei Buda, Alexandru Laza, Rareş Matiaş, Tudor Anton şi Octavian Bara.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.