Poloiştii orădeni au pierdut manşa tur a optimilor Cupei LEN, fiind învinşi pe teren propriu de puternica formaţie spaniolă CN Barcelona.

Cu toate că cele două echipe s-au mai întâlnit în acest sezon (în turul doi preliminar al Euroligii, disputat pe teren neutru, CSM Leonardo şi Barcelona au terminat nedecis, scor 6-6), s-a văzut o dată în plus că niciun meci nu seamănă unul cu altul. Iar dacă atunci echilibrul a dominat disputa, acum spaniolii au câştigat destul de lejer partida, profitând şi de forma mai slabă a poloiştilor de la CSM Leonardo. Deşi a avut parte de un public fierbinte, peste 1000 de orădeni umplând până la refuz tribunele Bazinului Olimpic "Ioan Alexandrescu", echipa orădeană n-a reuşit să le ofere suporterilor satisfacţia unui succes de răsunet, chiar dacă ardoarea şi dorinţa de a învinge nu le-au lipsit. Jocul a început cu un gol înscris de iberici, prin Hernandez, dar gazdele au restabilit egalitatea prin Kádár. La capătul primului sfert, tabela indica un avantaj minim de partea spaniolilor, 2-1. Sfertul doi începe cu o nouă reuşită a oaspeţilor, care punctează prin Marsal. Gazdele se lansează într-o cursă dramatică de egalare, dar pauza păstrează formaţia catalană în avantaj, care se menţine şi după sfertul trei, încheiat la egalitate, scor 3-3. Chiar dacă s-au străduit din răsputeri să obţină victoria, orădenii s-au văzut învinşi, iar după trei atacuri consecutive ratate, spaniolii au punctat de două ori şi au risipit orice dubiu în privinţa învingătoarei. Urmează returul, dar acum prima şansă de calificare aparţine grupării catalane. După încheierea partidei, antrenorul gazdelor, Cornel Gordan, s-a arătat nemulţumit de evoluţia echipei sale: "Din punctul meu de vedere, echipa a prestat un joc neconvingător. E drept că băieţii s-au dăruit şi au dorit mult victoria, dar au existat foarte multe greşeli în defensivă, iar spaniolii ne-au taxat prompt. Nici în atac n-am fost inspiraţi şi chiar dacă am pierdut, nu trebuie să uităm că am jucat cu Barcelona, o formaţie de top în poloul european. Nu vom depune armele, ne vom juca şansa până la capăt, fie ea oricât de mică, vom încerca să o valorificăm. Dacă vom fi eliminaţi, ne vom concentra asupra campionatului şi vom lupta pentru cucerirea celui de-al treilea titlu naţional consecutiv".
CSM Leonardo - CN Barcelona 6-9 (1-2, 2-2, 3-3, 0-2)
CSM: Barát, D. Creţu - portari; Samuilă, Baidoc 1, Diaconu 3, B. Câmpianu, Popoviciu, Tarnoveţchi, Zentai, A. Creţu, Monostori, Kádár 2 (1 din 5 metri), Mălai. Antrenor: Cornel Gordan
Barcelona: Aguilar, Sulla - portari; Campbell 1, Sziranyi 2, Perrone 2, Marsal 1, Hernandez 1, Howden, S. Esteller, Estrany, Mallarach 2, Rodriguez Himenez. Antrenor: Toni Esteller
Arbitri: Nenad Golijanin (Serbia), Maciej Michalak (Polonia). Delegat LEN: Jacov Matosic (Croaţia)