Portarul Pepe Reina, care evoluează la Liverpool din 2005, şi-a prelungit contractul cu gruparea engleză pentru încă şase sezoane, informează vineri site-ul oficial al "cormoranilor".
La 27 de ani, Reina se alătură lui Steven Gerrard, Fernando Torres, Daniel Agger şi Dirk Kuyt, care s-au angajat pe termen lung cu Liverpool.
"Sunt super încântat să semnez un nou contract. Voi fi la Liverpool în următorii şase ani. Eu şi familia mea suntem foarte fericiţi aici. Este un lucru special să joci pentru Liverpool. Mă aflu aici de cinci ani şi voi mai sta încă şase, e minunat", a declarat Reina (foto) pentru liverpoolfc.tv.