Poloiştii tricolori au rezistat doar până la pauză - Învinşi de campioana olimpică
Naţionala de polo a României a pierdut la o diferenţă de şapte goluri primul amical susţinut în compania deţinătoarei titlului olimpic, Ungaria. Partida s-a disputat la Bekescsaba.
Meciul a început favorabil pentru gazde care au avut cu un minut înainte de finalul primei reprize un avantaj de trei goluri, după reuşitele lui Madaras, Biros şi Denes Varga. Primul care a reuşit să marcheze pentru România a fost Alexandru Ghiban, component al echipei campioane, CSM Digi Oradea. În repriza secundă cele două echipe au mers cap la cap, poloiştii antrenaţi de Denes Kemeny au marcat prin Kasas şi Hosnyanszky, pentru tricolori însriind Nicolae Diaconu şi Tiberiu Negrean. Jocul bun al echipei oaspete a continuat şi în primele minute din sfertul al treilea, când după golul lui Tamas Varga, România a reuşit să se apropie la un singur gol (6-5) de Buşilă şi din nou, de Tiberiu Negrean. A fost singurul moment în care poloiştii români s-au apropiat de campionii olimpici, după care gazdele s-au desprins decisiv, câştigând la o diferenţă confortabilă. Aseară, tricolorii au susţinut al doilea amical cu Ungaria, de această dată la Szolnok, în bazinul în care joacă şi internaţionalul Tiberiu Negrean. România şi Ungaria vor fi adversare şi în grupa B preliminară din cadrul turneului olimpic de la Londra, ele urmând a se întâlni în meciul al treilea al competiţiei, programat la data de 2 august.
Ungaria - România 14-7 (3-1, 2-2, 5-2, 4-2)
Ungaria: Szecsi Zoltan, Varga Tamas 1, Madaras Norbert 1, Varga Denes 1, Kasas Tamas 2, Hosnyanszky Norbert 1, Kiss Gergely 1, Szivos Marton 1, Varga Daniel 1, Biros Peter 2 (1 pen), Steinmetz Adam 1, Kis Gabor 1, Vamos Marton, Katonas Gerges 1, Baska Laszlo.
Antrenor: Denes Kemeny.
România: Stoenescu, Cosmin Radu 2, Tiberiu Negrean 2, Nicolae Diaconu 1, Iosep, Buşilă 1, Matei, Chioveanu, Goanţă, R. Georgescu, Ghiban 1, Kadar, Drăguşin, Alex Popoviciu, Radu Gospodinov, Andrei Creţu.
Antrenori: Istvan Kovacs şi Ciprian Câmpianu.
Penalty-uri: 2/2, şi -/-
Superiorităţi: 3/10, şi. 2/8
Au avut cate trei eliminări: Katonás, Varga T. şi respectiv Goanţă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.