Poloiştii orădeni şi-au reluat antrenamentele în incinta Aquapark-ului Nymphaea după aproximativ patru luni de vacanță cauzată de pandemie. Astfel, din cauza amplului proces de renovare a Bazinului Olimpic „Ioan Alexandrescu”, deţinătoarea Cupei României se va antrena în bazinul olimpic din aquapark, în aer liber.

O dată cu declanşarea stării de urgenţă de la mijlocul lunii martie, echipa de polo şi-a încetat activitatea, asta imediat după ce a revenit din Italia unde a disputat manşa retur din semifinalele LEN Euro Cup. Între timp, Federaţia Română de Polo a luat o decizie controversată hotărând să acorde titlul de campioană naţională echipei Steaua Bucureşti chiar dacă formaţia orădeană, în restanţele pe care le mai avea de disputat, ar fi putut devansa, teoretic, până la final, echipa militară. Decizia a fost contestată de către clubul orădean care caută să îşi facă dreptate, dacă va fi nevoie, până la ultima instanţă de judecată.

Revenind în prezent, poloiştii pregătiţi de către Dorin Costrăş se antrenează în bazin fără minge precum şi în sala de forţă. Bazinul olipic din incinta Aquapark Nymphaea a fost amenajat pentru jocul de polo care presupune o lungime de 33 de metri. Cu bunăvoinţa Administraţiei Domeniului Public Oradea, atât echipa de seniori cât şi cele de juniori ale clubului municipal se pot antrena în această locație. Şedinţele de pregătire sunt axate pe readaptarea cu înotul şi totodată cu efortul fizic. Nouă poloişti participă la şedinţele de pregătire coordonate de către Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu. Este vorba despre Raul Gavriș, Ramiro Georgescu, Alex Popoviciu, Bogdan Remeș, Cristian Dobre, Nichita Ilisie, Horațiu Ilisie, Czenk Ferenc, Kováts Viktor. După cum se poate observa, lotul de jucători cuprinde doar sportivii români dar cu toate acestea printre ei nu se regăseşte Vlad Georgescu, poate cel mai valoros poloist autohton de la CSM Oradea, acesta dorindu-și să ajungă la Steaua Bucureşti, sub comanda tatălui său. Sportivul se află sub contract cu CSM Oradea, iar conducerea clubului nu doreşte să se despartă de acesta în orice condiţii.