Poloiştii orădeni mai au două puncte avans
În cadrul celui de-al treilea turneu final din Superliga Naţională de polo, care a avut loc la Arad, campioana României, CSM Oradea a învins Rapidul, a remizat cu Steaua şi a cedat în faţa lui Dinamo. Aceste rezultate, dar şi remiza dintre Steaua şi Dinamo, au redus distanţa dintre echipa orădeană şi urmăritoarele sale. Înaintea ultimelor trei turnee, CSM Oradea are un avans de doar două puncte în faţa Stelei şi de patru în faţa lui Dinamo.
În prima partidă de la Arad, echipa orădeană, pregătită de Cornel Gordan, a pierdut în faţa lui Dinamo. La finalul jocului, însă, oficialii orădeni au acuzat prestaţia arbitrului bucureştean Adrian Vamoş, precum şi adâncimea prea mică a apei. „Apa bazinului din Arad a avut doar 1,80 metri adâncime, fapt care avantajează echipele mai slab pregătite fizic. Jucătorii noştri nu sunt obişnuiţi cu aşa ceva. În plus, arbitrul Vamoş, pe care clubul nostru l-a recuzat după primul turneu final, de la Bucureşti, ne-a dezavantajat vizibil", a declarat Dorin Roşca, organizator de competiţii în cadrul secţiei de polo de la CSM Oradea.
Ziua a doua a consemnat succesul orădenilor în faţa Rapidului, dar şi remiza dintre Steaua şi Dinamo, care i-a avantajat pe campioni.
În derby-ul turneului, disputat ieri, CSM Oradea şi Steaua au remizat, scor 7-7. Potrivit celor declarate de Dorin Roşca, elevii antrenorului Cornel Gordan au avut ultimul atac, dar acelaşi arbitru, Adrian Vamoş, a trecut cu vederea un fault evident asupra lui Kadar, care ar fi trebuit sancţionat cu o eliminare pentru stelişti. Orădenii n-au reuşit să înscrie şi meciul s-a terminat la egalitate.
Rezultatele complete înregistrate în turneul de la Arad şi marcatorii echipei CSM:
Etapa I:
Steaua Bucureşti - Rapid Bucureşti 15-8
CSM Leonardo Oradea - Dinamo Bucureşti 5-10 (1-2, 1-3, 2-3, 1-2). Au marcat pentru CSM: Baidoc, Diaconu, Zentai, Tarnoveţchi şi Kadar.
Etapa a II-a:
CSM Leonardo Oradea - Rapid Bucureşti 10-5 (3-1, 3-1, 2-1, 2-2). Au marcat pentru CSM: Diaconu 3, Kadar 2, Zentai 2, Samoilă, A. Creţu şi Monostori.
Steaua Bucureşti - Dinamo Bucureşti 8-8
Etapa a III-a:
Dinamo Bucureşti - Rapid Bucureşti 14-8
CSM Leonardo - Steaua Bucureşti 7-7 (2-1, 1-3, 3-2, 1-1). Au marcat pentru CSM: Diaconu 4, Baidoc, Kadar, Tarnoveţchi.
Clasament:
1. CSM Oradea 37 29 4 4 597-211 62
2. Steaua Bucureşti 37 28 4 5 465-195 60
3. Dinamo Bucureşti 37 28 2 7 516-210 58
4. Rapid Bucureşti 37 14 1 22 307-350 29
Cel de-al IV-lea turneu final va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, la Bucureşti.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.