Poloiştii juniori III au debutat cu un eşec
La Bucureşti a debutat ieri primul turneu final al Campionatului Naţional de polo rezervat juniorilor III (născuţi în 1995-1996). Întrecerea reuneşte opt echipe, patru din Zona Vest (Crişul Oradea, Torpi Târgu Mureş, CSM şi Viitorul Cluj-Napoca) şi tot atâtea din Zona Est (Steaua CSŞ nr. 1, Dinamo, Rapid şi Triumf Bucureşti).
Formaţia orădeană, pregătită de antrenorul Eugen Băjenaru, a avut un start ezitant, pierzând (6-7) cu Steaua CSŞ nr. 1, una dintre contracandidatele la cucerirea titlului. Ieri după-amiază, Crişul a jucat cu Dinamo, iar azi va disputa meciurile cu Torpi Târgu Mureş şi CSM Cluj-Napoca. Mâine, Crişul se va duela cu Viitorul Cluj-Napoca şi Rapid, iar sâmbătă dimineaţă este programată partida cu Triumf, grupare care vizează şi ea câştigarea campionatului.
Al doilea turneu final va avea loc la Oradea, între 30 iulie şi 1 august.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.