Campioana României la polo, CSM Frigo Conty Oradea, începe mâine seria jocurilor din turul preliminar al Euroligii, Grupa C. Competiţia se va desfăşura la Berlin, în afara echipei orădene disputându-şi locurile calificante echipele Wasserfreunde Spandau 04 Berlin, Leonessa Brixia Brescia, ASD Vaterpolo Koper Rokava şi PVK Rabotnicki Skopje.

Optimism în tabăra orădeană

Primele două clasate se vor califica în turul II preliminar al Euroligii, echipa de pe locul III va accede în turul II preliminar al LEN Trophy, iar celelalte două formaţii vor fi eliminate din cupe. "Anul acesta am nimerit într-o grupă cu cinci echipe, din care se califică în faza următoare doar primele trei clasate. Din grupele de şase echipe merg mai departe primele patru formaţii. Din acest punct de vedere, avem o misiune mai dificilă, dar obiectivul nostru rămâne, bineînţeles, clasarea pe unul din primele trei locuri, pentru a ne putea continua evoluţiile în cupele europene. Ne dorim o campanie cât mai lungă", a declarat Cornel Gordan, antrenorul CSM Frigo Conty.

Speră să continue în Cupa LEN
Primul meci al formaţiei orădene va fi mâine seară, de la ora 19.30, contra echipei slovene Koper Rokava. Poloiştii orădeni vor disputa sâmbătă două jocuri, unul de la ora 13.00, cu Brescia, al doilea de la ora 21.00, cu Spandau 04 Berlin, pentru ca ultimul joc să-l dispute duminică, contra grupării Rabotnicki Skopje, de la ora 11.30.
Şi organizatorul de competiţii al CSM Oradea, fostul poloist Fejer Ivan, este optimist în privinţa şanselor echipei orădene de a prinde măcar locul trei în această grupă extrem de dificilă. "Analizând adversarii, se poate spune că Brescia este o formaţie de top din Italia, iar despre valoarea acestui campionat ştie toată lumea. Spandau Berlin are avantajul de a fi gazdă şi este aproape imposibil de crezut că nu vor prinde măcar locul II, şi chiar dacă noi i-am învins recent la Memorialul Nicolae Rujinschi de la Oradea, nu cred că vor rata calificarea în turul următor al Euroligii. Noi putem lupta cu şanse pentru locul III, care ne-ar asigura calificarea în Cupa LEN. Nu spun că nu vom încerca mai mult, dar pornim cu şansa a treia în grupă", a afirmat fostul internaţional.
În cazul în care echipa orădeană va accede în Cupa LEN, va solicita Ligii Europene de Nataţie (LEN) acordarea dreptului de a organiza un turneu din turul secund preliminar al LEN Trophy.