Echipa de polo juniori I CS Crişul Oradea a cucerit pentru a doua oară consecutiv titlul naţional rezervat acestei categorii de vârstă. Formaţia orădeană, pregătită de antrenorul Ciprian Câmpianu, a avut un parcurs fără greşeală la ultimul turneu final desfăşurat la finele săptămânii trecute, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" din Oradea, câştigând toate partidele. Aşadar, după titlul naţional cucerit de echipa de seniori CSM FrigoConti Oradea (al patrulea consecutiv), reuşita juniorilor I vine să confirme supremaţia şcolii orădene de polo.

Evoluţii ireproşabile ale orădenilor

La capătul primul turneu final, desfăşurat recent la Bucureşti, echipa orădeană devenise în proporţie de 90% campioană, victoria contra principalei contracandidate, Dinamo Bucureşti (scor 18-15), transformând-o în principala pretendentă la cununa cu lauri. Şi la turneul orădean formaţia orădeană a evoluat fără greşeală, reuşind să se impună în jocurile cu Steaua, Triumf Bucureşti, Viitorul Cluj şi Rapid Bucureşti, astfel că ultimul meci, cu Dinamo, urma să decidă numele campioanei. Bucureştenii aveau nevoie de un succes la cel puţin patru goluri, în timp ce pentru orădeni era suficient şi un egal. Dar, ca o campioană care se respectă şi care trebuie să-şi respecte blazonul, formaţia orădeană a bifat un succes meritat, chiar şi la limită, pentru că poloiştii orădeni au dominat trei sferturi din timpul de joc, doar pe final reducând turaţia motoarelor, permiţând oaspeţilor să revină pe tabelă, însă doar atât. Soarta titlului a fost decisă, laurii de campioană urmând să rămână pentru al doilea an consecutiv la Oradea. "A fost o încununare meritată a muncii noastre, a talentului şi valorii echipei. A fost un pic mai greu decât ne-am fi aşteptat, Dinamo a venit decisă să-şi joace ultima carte, dar am fost mai buni. Nu ne-a fost teamă de acest ultim meci, era aproape imposibil să pierdem la patru goluri diferenţă, nu la lotul pe care-l avem. Ne bucurăm că am dovedit, încă o dată, că şcoala orădeană de polo continuă să producă talente şi să confirme prin rezultate", a declarat la finalul meciului antrenorul echipei orădene, Ciprian Câmpianu.

Câmpianu jr., cel mai bun jucător al turneului

La încheierea ultimei partide, a urmat tradiţionala baie în bazin a tuturor jucătorilor şi a antrenorului, iar apoi s-a desfăşurat festivitatea de premiere. Pe treapta cea mai înaltă a podiumului a urcat Crişul Oradea, urmată de Dinamo şi Steaua Bucureşti. Medaliile şi tricourile de campioni, precum şi cupa au fost înmânate orădenilor de antrenorul federal Virgil Pleşca şi de directorul CS Crişul, Gheorghe Frenţ. Au fost acordate şi două premii speciale: pentru golgeterul competiţiei (Gheorghe Mihnea - 34 goluri, Dinamo Bucureşti) şi pentru cel mai bun jucător (Bogdan Câmpianu, nimeni altul decât fiul antrenorului echipei orădene - Crişul Oradea).
Lotul echipei campioane: Marius Ţic (portar) - Andrei Pânzariu, Iuhasz Gergö, Ştefan Dolha, Bogdan Câmpianu, Sergiu Olcean, Rareş Ţifrea, Tiberiu Dolha, Horia Popa, Sarkozi Gergö, Lengyel Erik, Freundlich Adam, Adrian Pop, Claudiu Pop. Antrenor: Ciprian Câmpianu.
Rezultate
Vineri
Etapa I: Steaua Bucureşti - Crişul Oradea 5-12; Dinamo Bucureşti - Rapid Bucureşti 14-4; Viitorul Cluj - Triumf Bucureşti 6-13;
Etapa a II-a: Rapid - Steaua 5-3; Triumf - Crişul 10-16; Cluj - Dinamo 5-14;
Sâmbătă
Etapa a III-a: Crişul - Cluj 13-3; Rapid - Triumf 5-12; Steaua - Dinamo 5-12;
Etapa a IV-a: Cluj - Steaua 3-7; Crişul - Rapid 14-5; Triumf - Dinamo 10-24;
Duminică
Etapa a V-a: Rapid - Cluj 4-5; Steaua - Triumf 3-5; Crişul - Dinamo 9-8.
Clasament
1. Crişul Oradea; 2. Dinamo Bucureşti; 3. Steaua Bucureşti; 4. Triumf Bucureşti; 5. Rapid Bucureşti; 6. Viitorul Cluj-Napoca.