Runda a 5-a din Liga Campionilor a adus prima înfrângere pentru Barceloneta, liderul grupei A. Spaniolii au pierdut în deplasare partida cu Olympiakos, cu 9 la 8.

Duelul zilei, Jug - Recco, a revenit , la limită, cu 8 la 7, formaţiei din Dubrovnik, care a urcat după acest rezultat pe locul secund în grupă. Meciul a fost echilibrat de la un capăt la altul, ultimul sfert fiind cel mai disputat. Golul victoriei l-a reusit tânărul Ante Viskovic din om în plus, iar Pro Recco, chiar dacă a mai avut câteva ocazii de a egala, nu a mai putut depăşi apărarea adversă. La Rijeka, formaţia lui Cosmin Radu a reuşit scorul rundei, în faţa campioanei Ungariei, Eger. Primorje s-a impus cu 20 la 7, centrul român trecându-şi de trei ori numele pe lista marcatorilor. Primorje a ajuns la 10 puncte, fiind la egalitate cu Jug şi la două puncte în spatele celor de la Barceloneta.

Rezultate:

Olympiacos Pireu - C.N. Atletic-Barceloneta 9-8 (1-1, 4-2, 3-2, 1-3)

Partida a fost arbitrată de orădeanul Adrian Alexandrescu şi de către muntengreanul Dejan Adzic.

Jug CO Dubrovnik - Pro Recco 8-7 (2-2, 4-3, 1-2, 1-0)

Primorje EB Rijeka - ZF-Eger 20-7 (4-1, 5-3, 6-1, 5-2)

Marcatorii echipei croate au fost: Sandro Sukno 5, Cosmin Radu 3, Denes Varga 3, Paulo Obradovic 3, Xavi Garcia 2, Ivan Krapic, Antonio Petrovic, Daniel Varga, Andelo Setka, în timp ce pentru campioana Ungariei au punctat: Kovacs Gabor 2, Varga Zsolt 2, Kevin Graham şi Biros Peter.

În etapa a 6-a, programată pe 22 februarie, se vor disputa partidele: CN Barceloneta - Olympiacos Piraeus, Pro Recco - Jug Dubrovnik, ZF Eger - Primorje Rijeka.

 

Clasament:

1. Barceloneta    5       3       1       1       46-39        10

2. Rijeka     5       3       1       1       56-38        10

3. Dubrovnik        5       3       1       1       52-45        10

--------------------------------------------------------------------------------

4. Pro Recco      5       2       1       1       33-32        7

5. ZF Eger 5       1       0       4       42-66        3

6. Olympiakos     5       1       0       4       44-52        3