Comandantul Poliţiei din Veszprem, Zoltan Bolcsik, a fost sancţionat disciplinar deoarece a dezinformat Poliţia naţională în legătură cu ancheta privind cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma, informează MTI.

Potrivit sursei citate, staff-ul lui Bolcsik a dezinformat Poliţia naţională în privinţa unui mandat de arestare pentru unul dintre suspecţi. Mandatul a fost emis la câteva ore după ce suspectul a fost arestat, iar poliţiştii din Veszprem au motivat întârzierea prin faptul că nu au reuşit să îl găsească pe judecătorul de serviciu, fapt negat de reprezentanţii tribunalului din Veszprem. În urma unei anchete interne, s-a stabilit că judecătorul de serviciu ar fi putut fi găsit cu uşurinţă. Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, în data de 8 februarie, la un restaurant din oraşul Veszprem, în altercaţie fiind implicaţi şi alţi doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesic, grav răniţi. Handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care şi-a pierdut viaţa. Iniţial, autorităţile maghiare au dat în urmărire internaţională trei suspecţi în cazul uciderii handbalistului român, iar doi dintre ei, Gyozo Nemeth şi Sandor Raffael, au fost reţinuţi, în mai puţin de 24 de ore de la asasinat, în Austria. Cei doi urmează să fie extrădaţi. Un al treilea suspect, Sztojka Ivan, s-a predat în noaptea de joi spre vineri, iar poliţia maghiară a anunţat, ulterior, că a mai reţinut doi suspecţi, Gabor P. şi Csaba B.