Antrenorul emerit Pavel Vancea are toate motivele să fie fericit, karateka orădeni reuşind să cucerească 10 medalii (trei de aur, patru de argint şi trei de bronz) la Campionatul European de karate stil fudokan de la Spala (Polonia). Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au urcat Matei Mirel, Raul Tudorică, Şandru Brigitta şi Ionel Bara, toţi de UAMT-Agora Oradea, performanţă care a reconfirmat supremaţia României la această disciplină, naţionala tricoloră păstrându-şi primul loc în clasamentul pe naţiuni. Competiţia s-a desfăşurat în condiţii excelente, la toate categoriile de vârstă, iar lotul României a reuşit să obţină un rezultat excelent, clasându-se pe locul I în ierarhia pe naţiuni, celelalte locuri ale podiumului fiind ocupate de Polonia şi Rusia. Din lotul tricolor au făcut parte şi sportivi orădeni, de la cele trei deja consacrate cluburi: CS UAMT - Universitatea Agora (antrenor Pavel Vancea), CS Todome (instructori Alina Popa şi Alexandru Liţoff) şi CS Fudoshin (antrenori Mihai şi Adriana Turla).

Comportare excelentă a orădenilor

La Europenele din Polonia karateka orădeni şi-au adus o contribuţie importantă la obţinerea primului loc în ierarhia europeană de către naţionala României, prin cele trei medalii de aur, patru de argint şi trei de bronz, toate la seniori, acestora adăugându-li-se şi un loc IV la tineret. "Sunt mulţumit de rezultatele obţinute de sportivii mei, aveam mare încredere în Brigitta, Raul şi Mirel, ei având deja o experienţă internaţională vastă, ceea ce i-a ajutat să-şi îmbogăţească palmaresul cu noi titluri. Şi rezultatele obţinute la categoriile inferioare sunt remarcabile şi îi felicit pe toţi", ne-a declarat antrenorul Pavel Vancea. Karateka orădeni prezenţi la Europenele din Polonia doresc să aducă mulţumiri sponsorilor, SC UAMT SA, SC Masterplast România SRL, SC Agroind Cauaceu, dar şi comitetelor de părinţi ale cluburilor, care au făcut posibilă deplasarea sportivilor la această competiţie. Următoarea competiţie de pe agenda cluburilor orădene de karate tradiţional va fi săptămâna viitoare, la Cluj-Napoca, unde se va desfăşura ediţia a III-a a "Cupei Palatul Copiilor", ce punctează ca finală naţională de unde vor fi selecţionaţi cei mai buni karateka la categoriile de copii, care ne vor reprezenta la Campionatul Mondial de stil ce se va desfăşura în luna noiembrie la Belgrad (Serbia).

Patru campioni europeni

Campioni europeni de stil:
- Mirel Matei şi Raul Tudorică - ENBU masculin - tineret (C.S. UAMT - Univ. Agora);
- Şandru Brigitta - fukugo jun. I (C.S. UAMT - Univ. Agora);
- Ionel Bara - kumite individual copii I (C.S. UAMT - Univ. Agora);
Vicecampioni europeni de stil:
- Raul Tudorică - kumite indvidual şi kumite echipe tineret (C.S. UAMT - Univ. Agora);
- Szücs Mark - fukugo jun. II ( C.S. Todome Oradea);
- Denis Andor - kata individual copii IV (C.S. UAMT - Univ. Agora);
Medaliaţi cu bronz:
- Alexandra Baba - kata şi kumite individual copii I (C.S. UAMT - Univ. Agora);
- Raul Tudorică - fukugo masculin tineret (C.S. UAMT - Univ. Agora);
Loc IV:
- Mirel Matei - kata individual tineret (C.S. UAMT - Univ. Agora).