Vicecampioana României la baschet masculin va aborda sezonul următor fără cel mai vechi component al lotului. Căpitanul Bobe Nicolescu n-a mai dorit să-şi prelungească înţelegerea cu CSM CSU Raiffeisen Oradea, după 11 sezoane petrecute la echipa de pe Crişul Repede.

N-ar fi exclus ca jucătorul de 28 de ani să ajungă la marea rivală a orădenilor, U BT Cluj, campioana ultimelor şase ediţii din Liga Naţională. „ În urma discuțiilor purtate la nivelul clubului și în acord cu viziunea noului antrenor principal, conducerea CSM Oradea și-a exprimat dorința de a continua colaborarea cu Bobe și a făcut toate demersurile necesare în acest sens. Uneori însă, indiferent cât de puternică este dorința unei părți, astfel de decizii pot fi luate doar atunci când există aceeași convingere de ambele părți. Respectăm alegerea lui Bobe Nicolescu de a urma un nou drum și de a accepta o altă provocare profesională. Pe această cale îi mulțumim pentru cele 502 meciuri disputate în maioul roș-albastru, pentru devotamentul, profesionalismul și implicarea de care a dat dovadă de-a lungul anilor. A fost parte din unele dintre cele mai importante momente din istoria clubului și a purtat cu onoare banderola de căpitan. Îi dorim mult succes în continuarea carierei și suntem convinși că ne vom revedea curând, din tabere diferite, dar cu același respect și aceeași apreciere reciprocă”, menţionează clubul orădean  într-un comunicat.

Cu CSM Oradea, Bobe Nicolescu a cucerit trei titluri de campion al României (2016, 2018, 2019) și SuperCupa României (2019). El a fost component al echipei care a obținut medalia de bronz în FIBA Europe Cup (2021). Are 9 medalii naționale, 8 finale de Cupă și 3 Supercupe disputate.

Din următoarea stagiune, echipa orădeană va fi pregătită de Mikko Riipinen (38 ani), selecţionerul Suediei.