Platini a inspectat şantierul de la Stadionul Naţional
Preşedintele UEFA, Michel Platini, însoţit de mai mulţi oficiali ai forului european, de preşedintele ANS, Octavian Bellu, şi de conducerea FRF, a vizitat, ieri, şantierul pe care se contruieşte noul Stadion Naţional.
Platini, alături de vicepreşedintele UEFA, Marios Lefkaritis, a discutat cu şeful de şantier despre evoluţia lucrării şi a inspectat stadiul în care se află construcţia. Întreaga vizită a durat aproximativ 15 minute. După inspectarea stadiului lucrărilor, întreaga delegaţie s-a retras în sediul FRF, Casa Fotbalului, pentru a servi prânzul. Delegaţia a ajuns la şantierul de la Stadionul Naţional după o vizită la sediul Primăriei Bucureşti, unde Michel Platini s-a întâlnit cu primarul Sorin Oprescu. "A fost o întâlnire informală. Suntem preocupaţi de finalizarea lucrărilor la Stadionul Naţional pentru a avea şansa de a organiza în anul 2012 finala Cupei UEFA în Bucureşti", a spus Sorin Oprescu.
Potrivit primarului general, în momentul de faţă lucrările sunt în grafic, Sorin Oprescu precizând că nu are nimic de reproşat constructorului.
Edilul Capitalei a mai precizat că se ia în calcul ca pe suprafaţa din jurul stadionului să fie amenajate spaţii comerciale sau spaţii care să găzduiască expoziţii de artă, pentru a compensa costurile ridicate pe care municipalitatea va trebui să le suporte pentru întreţinerea stadionului după darea în folosinţă. Totodată, primarul Capitalei a mai spus că a discutat cu preşedintele Federaţiei de Atletism, Sorin Matei, despre înfiinţarea unei piste de atletism într-o locaţie de lângă Arcul de Triumf.
În această dimineaţă, preşedintele UEFA, Michell Platini, şi preşedintele FRF, Mircea Sandu, vor susţine o conferinţă de presă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.