Managerul general Victor Piţurcă a decis că foştii jucători stelişti Vasile Aelenei, Lucian Bălan, Mihail Majearu, Ştefan Sameş şi Radu Troi vor activa în corpul tehnic al Centrului de Copii şi Juniori al FC Steaua.

Totodată, Piţurcă a mai hotărât ca foştii jucători care au scris istorie pentru Steaua să aibă acces gratuit la meciurile echipei în viitorul sezon. "Steaua Bucureşti are o istorie bogată în performanţe neegalate de alte cluburi româneşti şi are foarte multe glorii pe care le stimează şi le acordă respectul ce li se cuvine. Consecvent acestei idei, Victor Piţurcă a luat decizia ca începând din acest sezon clubul nostru să invite fostele legende roş-albastre, jucători emblematici care au adus trofee şi faimă Stelei, la toate meciurile disputate de Steaua în Ghencea. Clubul nostru le pune gratuit la dispoziţie legitimaţiile de acces la fotolii sau tribuna zero, în funcţie de preferinţe, pentru a viziona aceste partide", scrie site-ul oficial al Stelei.