Piţurcă a convocat zece "stranieri"
Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat, ieri, numele a zece jucători care evoluează în străinătate, convocaţi pentru partida echipei naţionale a României cu Franţa, programată la 11 octombrie, de la ora 20.15, la Constanţa, în cadrul preliminariilor CM 2010.
Telegrame de convocare au fost trimise de FRF următorilor jucători: Cristian Săpunaru (FC Porto), Cosmin Contra (Getafe), Cristian Chivu (Internazionale Milano), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Mihai Neşu (FC Utrecht), Paul Codrea (Siena), Răzvan Cociş (Lokomotiv Moscova), Adrian Mutu (Fiorentina), Ciprian Marica (VfB Stuttgart) şi Daniel Niculae (AJ Auxerre).
"În funcţie de forma sportivă, de statutul la echipa de club sau de starea de sănătate, să se renunţe la unul sau la altul dintre jucătorii menţionaţi. Numele jucătorilor legitimaţi la cluburi din ţară, convocaţi pentru această partidă, vor fi anunţate în cursul serii de duminică, 5 octombrie a.c., după disputarea jocurilor din cadrul etapei a 10-a a campionatului Ligii I", se mai menţionează pe site-ul FRF.
Reunirea lotului primei reprezentative este prevăzută pentru 6 octombrie, la ora 12.00, la Casa Fotbalului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.