Ping Pong Community Ștei - Liderul își consolidează poziția
Forma remarcabilă în care se află liderul clasamentului „TOP 10”, Antal Kevin, este una evidentă deoarece a câștigat două turnee consecutive în fața aceluiași adversar, Moise Sorin, președintele clubului Ping Pong Community Ștei, un fapt demn de remarcat.
Chiar dacă au participat doar 10 jucători la turneul cu numărul 91 acest fapt nu a „deranjat” competiția ci, din contră, ambițiile au fost foarte mari de a accede în semifinale și, implicit, a lupta pentru prima treaptă a podiumului. Chiar dacă a venit după niște meciuri epuizante, participând la Faza Finală Națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ), liderul clasamentului „TOP 10”, Antal Kevin, și-a impus „supremația” câștigând toate meciurile la obișnuitul turneu săptămânal. Și dacă tot am amintit de participarea lui Kevin la ONSȘ trebuie punctat aspectul că și Ioana Mihoc, o participantă activă la turneele de la Ștei (locul 11 în clasament) a fost prezentă la Faza Finală Națională, organizată la Bistrița. Dar iată rezultatele înregistrate în sferturile de finală: Moise Sorin – Fordon Alin 3-0; Jude Rareș – Mureșan Nelu 3-0; Antal Kevin – Macai Cătălin 3-0; Hațag Rareș – Popa Virgil 3-1. În semifinale Moise Sorin a câștigat clar, 3-0, meciul disputat în compania lui Jude Rareș, în timp ce Antal Kevin s-a imups cu 3-1 în fața lui Hațag Raul. Într-o formă remarcabilă liderul clasamentului „TOP 10”, Antal Kevin, a câștigat fără emoții, 3-1, meciul cu președintele clubului Ping Pong Community Ștei, Moise Sorin, mărindu-și distanța de puncte față de al doilea clasat, iar la orizont se preconizează depășirea „bornei 400”. Clasamentul „TOP 10” arată astfel: 1. Antal Kevin 390 puncte; 2. Macai Cătălin 250 p; 3. Moise Sorin 225 p; 4. Simoc Paul 200 p; 5. Aron Darie 175 p; 6. Popa Virgil 170 p; 7. Cuc Remus 165 p; 8. Hațag Raul 155 p; 9. Mureșan Nelu și Fordon Alin 125 p; 10. Pașca Ovidiu 115 p. În ciuda faptului că la ultimul turneu săptămânal prezența a fost una mai slabă, președintele Moise Sorin este optimist în ceea ce privește derularea acestora și „atingerea” turneului cu numărul 100.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.