Medie ridicată de goluri la final de sezon regulat în Liga a IV-a la fotbal, peste 4 reuşite pe meci. Golgeterii ambelor serii au încheiat cele 16 etape cu cifra 2 în faţă, Hendre Zsolt (Vulturii din Săcueni) marcând de 20 de ori în Seria Nord, iar Andrei Iacob (CSM Olimpia Salonta), de 22 de ori în Seria Sud.

Primii clasaţi în ambele serii provin de la echipe care au încheiat prima parte a campionatului pe podium. În ambele serii, liderul a marcat cel mai mult şi a primit cele mai puţine goluri. În Nord, echipa cu cele mai multe goluri înscrise este CS Diosig (74) şi cu cele mai puţine primite (5). S-au marcat 290 de goluri în 72 de partide (37 victorii gazdele, 13 egaluri şi 22 oaspeţii), rezultând o medie de 4,03 goluri pe partidă. 11-0 a fost scorul seriei, înregistrat în jocul CS Diosig – Crişul Aleşd.

Top 10 marcatori SERIA NORD

1. Hendre Zsolt (Vulturii din Săcueni) - 20 goluri

2. Cristian Cigan (CS Diosig) – 18 goluri

3. Sas Christopher (Vulturii din Săcueni) – 13 goluri

4-5. Florin Pop, Sorin Ban (ambii CS Diosig) – 9 goluri

6-7. Sebastian Mândrila (Crişul Aleşd), Cosntantin Roşu (CS Diosig) – 8 goluri

8-10. Lorincz Norbert, Daniel Gavriş (ambii Vulturii din Săcueni), Claudiu Codoban (CS Diosig) – 7 goluri etc.

 

În Seria Sud, CAO a punctat de 67 de goluri şi a încasat 13.

332 goluri au fost marcate în 72 de partide, bilanţul fiind aproape similar cu cel din seria precedentă (37 victorii gazdele, 11 egaluri şi 23 oaspeţii), doar media de goluri, 4, 61 pe joc fiind mai ridicată.

Ccorul seriei şi al campionatului, 15-0, a fost realizat de CAO pe seama Viitorului Dobreşti.

 

SERIA SUD

  1. Andrei Iacob (CSM Olimpia Salonta) – 22 goluri
  2. Gergely Robert (CAO) – 19 goluri
  3. Sergiu Ciocan (CAO) – 18 goluri
  4. Ilie Alexandru Lezeu (CS Bihorul Beiuş) – 14 goluri

5-6.Ionuţ Moce (Viitorul Dobreşti), Ionuţ Oncică (CSO Ştei) – 13 goluri

7. Daniel Lasconi (CS Bihorul Beiuş)– 10 goluri

8. Waritz Akos (CAO) – 9 goluri

9-13. Sebastian Gliţia (Viitorul Dobreşti), Bogdan Laslău (Izvorul Cociuba Mare), Andrei Şumălan, Vlad Degău (ambii CS Bihorul Beiuş), Zadori Sebastian (CAO) – 8 goluri.

Campionatul va continua în primăvară, cu 14 etape de play-off ( 8 echipe), din 9-10 martie 2024, şi cu play-out (locurile 5-9 din fiecare serie), din 23-24 martie 2024.