La mai bine de două decenii de la reuşita similară (în 1985 şi 1986, echipa de polo Crişul Oradea reuşea să cucerească titlul naţional de două ori consecutiv), actualii componenţi ai formaţiei CSM Leonardo Oradea au egalat performanţa, reuşind să aducă în vitrina clubului al doilea titlu consecutiv.

Cu toate că mai sunt cinci etape de disputat, formaţia orădeană este şi din punct de vedere matematic campioană, graţie victoriei obţinute miercuri seara la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", împotriva uneia dintre eternele rivale bucureştene, Steaua Bucureşti. Acum, ca şi în urmă cu mai bine de 20 de ani, lupta pentru supremaţie s-a dat între cele două centre ale poloului românesc, Bucureşti şi Oradea. Şi atunci, rivalele orădenilor erau Dinamo, Steaua şi Rapid, dar acest trio fruntaş a fost ţinut la respect încă o dată de valoroasa echipă orădeană, care după un parcurs cu foarte puţine sincope, şi-a asigurat un nou titlu naţional. Aşadar, după 1985-1986, a urmat 2007-2008, adică patru titluri naţionale pentru poloul orădean, o performanţă de aur ce demonstrează că atunci când ai un lot în care valoarea şi experienţa se îmbină în mod perfect, când ai un antrenor care ştie meserie şi condiţii de pregătire dintre cele mai bune, comparabile cu cele are marilor cluburi bucureştene, performanţa vine ca o încununare a muncii tuturor celor implicaţi. În meciul cu steliştii, orădenii şi-au dorit mult victoria care să le confirme cucerirea matematică a titlului, iar în final au obţinut-o, golurile din finalul jocului, reuşite de Gheorghe Dunca, reprezentând un cadou binevenit de ziua sa pentru valorosul internaţional orădean. "Trăim aceeaşi bucurie ca şi acum un an, dar succesul final al echipei noastre a fost de această dată mult mai clar. Am dovedit, fără nicio îndoială, că suntem cea mai bună şi mai în formă echipă din campionat", a declarat, la finalul partidei, căpitanul formaţiei orădene, Cosmin Baidoc.
Miercuri
Dinamo Bucureşti - Rapid Bucureşti 15-7 (5-4, 4-1, 2-1, 4-1)
CSM Leonardo Oradea - Steaua Bucureşti 12-9 (2-2, 3-3, 4-3, 3-1)
Golurile echipei orădene au fost înscrise de Kadar 3, Dunca 2, Baidoc 2, Zentai 2, R. Georgescu 1, Tarnoveţchi 1, Ridzyk 1.
Joi
CSM Leonardo Oradea - Rapid Bucureşti 6-12 (0-1, 3-3, 1-6, 2-2)
Pentru gazde au înscris: A. Creţ 3, Dunca 2 / Zentai 2, R. Georgescu 2, Kadar 2, Ridzyk 1
Meciul Steaua Bucureşti - Dinamo Bucureşti s-a disputat aseară.