Perechea Katarina Srebotnik/Kveta Peschke (Cehia/Slovenia), cap de serie numărul 2, a triumftaz în proba de dublu feminin de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Srebotnik şi Peschke au trecut în finală, cu scorul de 6-3, 6-1, de cuplul Sabine Lisicki/Samantha Stosur (Germania/Austria).

Cele două câştigătoare au obţinut al patrulea lor trofeu în acest an, iar Lisicki şi Stosur s-au aflat la Wimbledon la al doilea lor turneu ca pereche. Foste jucătoare de simplu, Srebotnik şi Peschke evoluează în prezent doar la dublu. Ele şi-au început colaborarea în 2010, an în care au fost finaliste la Roland Garros. Titlul de la Wimbledon este pentru cele două primul în proba de dublu la un turneu de Grand Slam.