Ajunsă la etapa a V-a, Liga a III-a la fotbal programează duelul bihorean al seriei a VI-a. Astăzi, de la ora 17.00, pe terenul din Borş, Luceafărul Oradea va primi vizita formaţiei CF Bihorul Beiuş. Cele două echipe au avut un start de campionat complet diferit. Dacă echipa orădeană n-a obţinut încă niciun succes, reuşind doar două remize pe terenurile străine, beiuşenii sunt liderii clasamentului, cu 10 puncte acumulate în primele patru jocuri. Etapa trecută a fost fastă pentru cele două echipe. Orădenii au obţinut un punct pe terenul echipei Gloria II Bistriţa, iar CF Bihorul Beiuş a câştigat, acasă, derby-ul cu FC Zalău.

Dincolo de punctele puse în joc, meciul de astăzi va fi şi unul al orgoliilor, cunoscută fiind dorinţa de victorie care apare în derby-urile judeţene, indiferent de poziţiile ocupate de combatante la ora jocului.
Evident, meciul de azi dintre cele două echipe bihorene reprezintă un derby judeţean, iar după ce, ieri, aţi aflat opinia orădenilor despre acest joc, astăzi beiuşenii îşi "expun" punctul de vedere prin vocea antrenorului principal, Rudy Kovacs. "Am pregătit acest meci la fel ca pe celelalte disputate în deplasare, fără nici un orgoliu personal, şi nu mă gândesc la faptul că întâlnind o echipă din judeţul meu aş avea ambiţii mai mari decât împotriva oricărui alt adversar. Sunt conştient că va fi un meci foarte dificil, deoarece orădenii sunt în foame de puncte şi în pofida locului din clasament au în componenţă jucători de certă valoare, care pot să pună probleme mari în orice moment al jocului. De altfel, sincer vă spun, actuala poziţie din clasament este una accidentală pentru ei. Ciclul săptămânal de pregătire a decurs normal, conform planificării, băieţii răspunzând prompt şi cu responsabilitate, dar mai ales cu mult entuziasm, ei dorind să aibă o evoluţie cât mai bună. Nu avem suspendaţi pentru această întâlnire, însă câteva probleme de sănătate există, dar sperăm că până la ora meciului jucătorii vor fi recuperaţi în totalitate. Doresc ca acest meci să se dispute în spiritul fair-play-ului, iar echipa cea mai bună să obţină victoria", a declarat antrenorul principal al beiuşenilor.
O veste îmbucurătoare pentru antrenorul gazdelor este revenirea după o accidentare a atacantului Mangra. Mergând pe principiul "echipa câştigătoare nu se schimbă", tehnicianul oaspeţilor, Rudy Kovacs, ar putea opta pentru aceeaşi formulă de start din jocul cu FC Zalău.
Echipe probabile:
Luceafărul Oradea: Goia - Pocian, Bulz, Giura, Morar, Ianc, Ov. Ghilea, Magda, Cipău, Dumiter, Kiss. Antrenori: Florin Fărcaş (principal) - Cosmin Brândaş (secund)
CF Bihorul Beiuş: Bonta - Silaghi, Tăut, Şerb, Fărcuţa, Luca, Ilaş, Trip, Bogdan, Szabo, Spânoche. Antrenori: Rudy Kovacs şi Adrian David.


Duelul bihorean va fi arbitrat de o brigadă arădeană, avându-l la centru pe Constantin Stamatoiu, ajutat la cele două tuşe de asistenţii Adrian Jivan şi Marius Alexa. Observatorii partidei vor fi timişorenii Ioan Igna şi Florin Bătrânu.
Celelalte partide ale etapei a V-a:
Astăzi - ora 17.00: FC Cisnădie - Gloria Bistriţa II, FC Zlatna - CSM Sebeş, CS Odorheiu Secuiesc - Avântul Reghin, FC Zalău - Unirea Ungheni, Seso Câmpia Turzii - Sănătatea Cluj-Napoca, Marmaţia Sighet - Gaz Metan II Mediaş.
Mâine - ora 17.00: Voinţa Livezile - CSU Voinţa Sibiu, Turul Micula - Unirea Dej.
Clasament:
1. CF Bihorul Beiuş 4 3 1 0 6-1 10 (+4)
........................................................................................................
2. Voinţa Sibiu 4 3 0 1 5-2 9 (+3)
3. Voinţa Livezile 4 2 2 0 5-2 8 (+4)
4. Gaz Metan II Mediaş 4 2 2 0 8-6 8 (+2)
5. Gloria II Bistriţa 4 2 1 1 9-2 7 (+1)
6. Unirea Dej 4 2 1 1 7-2 7 (+1)
7. FC Zlatna 4 2 1 1 5-3 7 (+4)
8. FC Zalău 4 2 1 1 5-4 7 (+1)
9. Seso Câmpia Turzii 4 2 1 1 3-2 7 (-2)
10. Unirea Ungheni 4 2 0 2 6-6 6 (0)
11. CSM Sebeş 4 1 2 1 5-5 5 (-1)
12. FC Cisnădie 4 1 1 2 5-3 4 (-2)
.........................................................................................................
13. Sănătatea Cluj 4 1 1 2 3-6 4 (-2)
14. Marmaţia Sighet 4 1 1 2 3-7 4 (-2)
15. Luceafărul Oradea 4 0 2 2 3-5 2 (-4)
16. Avântul Reghin 4 0 2 2 2-4 2 (-4)
17. Turul Micula 4 0 1 3 2-13 1 (-5)
18. Od. Secuiesc 4 0 0 4 3-12 0 (-3)