Clubul Sportiv "Voinţa" Oradea oferă terenurile de tenis studenţilor de la Universitate pentru a-şi desfăşura în condiţii bune orele de activitate practică.

Ne bucurăm că putem veni în ajutorul profesorilor, al cadrelor didactice din învăţământul superior orădean, nemaivorbind ce înseamnă pentru studenţi să lucreze pe terenuri amenajate corespunzător. Poate fi considerată această îmbucurătoare prezenţă a viitorilor profesori de educaţie fizică şi sport o etapă din programul pe care C.S. "Voinţa" Oradea l-a demarat în 2007 prin care să facilităm accesul pe terenurile de tenis a unui număr cât mai mare de iubitori ai sportului alb, pentru a-l apropia de sportul de masă. Sperăm ca viitoarea echipă care va prelua destinele Oradiei să se aplece şi asupra sprijinirii programului nostru "Sănătate şi civism prin sport".
Conform acestuia, clubul orădean oferă gratuit terenurile elevilor de la şcolile orădene, care, însoţiţi de profesori de specialitate, pot deprinde tainele unui sport cu accentuate valenţe civice. De asemenea, antrenorii clubului oferă tot gratuit cursuri de tenis tinerilor cu dizabilităţi din instituţiile care îi au în ocrotire. Viitorii consilieri vor înţelege, poate, mai bine ce eforturi presupune pentru un club realizarea acestor deziderate nobile şi că este datoria lor, ca reprezentanţi ai comunităţii, de a se alătura acestor acţiuni. Chiar Apostolul Neamurilor ne îndeamnă în Romani 15,1: "Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră, ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire."
Ce bine ar fi să mediteze la aceste cuvinte şi cei care azi se bălăcăresc în campania electorală!