Pe podium în campionat, Motorul Oradea se zbate în sărăcie
În anii trecuţi, Motorul Oradea domina fotbalul feminin românesc, cucerind câteva titluri de campioană naţională. Din păcate, în ultimii ani, echipa se zbate să supravieţuiască, greutăţile financiare dând mari bătăi de cap celor care se ocupă de destinele acestei echipe. Şi în statul sezonului 2010-2011 apele au rămas tulburi, dar în ciuda acestui fapt Motorul a reuşit un tur bun de campionat. Formaţia orădeană a încheiat prima parte a campionatului pe treapta a treia a podiumului, cu 25 de puncte, fiind devansată doar de FCM Tg. Mureş (locul II - 31 puncte) şi Olimpia Cluj-Napoca (locul I - 36 p.). Problemele cu care se confruntă echipa orădeană au fost prezentate într-o conferinţă de presă, la care au luat parte antrenorii echipei Pap Attila sr. (principal) şi Pap Attila jr. (secund), organizatorul de competiţii, Gheorghe Pop, fondatorul echipei, fostul director al OTL, Cornel Junc şi jucătoarele Adriana Cioară (căpitanul echipei) şi Andreea Paşca (recent întoarsă la echipă).
Echipa n-are preşedinte
Antrenorul principal al echipei, Pap Attila senior s-a declarat mulţumit de parcursul echipei în prima parte a campionatului. "În ciuda greutăţilor cu care ne-am confruntat şi ne confruntăm, echipa a făcut o treabă bună în turul de campionat. În ciuda problemelor cu care ne confruntăm vom face eforturi pentru a duce la bun sfârşit acest campionat, deşi ne va fi foarte greu şi în retur, când ne vom confrunta cu deplasări lungi şi costisitoare.
La ora actuală, echipa nu are preşedinte. L-am propus pentru acest post pe Viorel Pop, directorul tehnic al OTL. Aceasta şi pentru că precedenţii preşedinţi, Rusu (care a decedat) şi Popescu (care a părăsit echipa), ocupau aceeaşi funcţie".
Antrenorul principal al echipei a mai precizat că un buget de 60.000 lei ar fi suficient echipei pentru un întreg campionat, această sumă fiind suficientă şi pentru efectuarea a două cantonamente, unul în vară, altul în iarnă.
Antrenorul Motorului i-a adus mulţumiri lui Csuzi Istvan, directorul general al OTL, dar şi unor sponsori care au ajutat cât au putut echipa de fotbal feminin care reprezintă cu cinste municipiul nostru.
"Am rămas cu sufetul alături de echipă"
"Multe echipe s-au înscris în Divizia A la fotbal feminin, renunţând ulterior. Spre lauda celor care au fost alături de echipă, Motorul Oradea a continuat, în ciuda greutăţilor cu care s-a confruntat în ultimele sezoane. Continuitatea echipei s-a datorat în principal pasiunii celor din jurul echipei şi pasiunii fetelor. Tocmai de aceea am rămas cu sufetul alături de echipă", a declarat fostul director al OTL, Cornel Junc, cel care s-a făcut "vinovat" de înfiinţarea echipei Motorul.
"Chiar dacă joacă din plăcere şi cu toate asta ocupă locul 3 la finalul turului, fetele s-ar simţi băgate în seamă, dacă ar primi unele stimulente. Ar fi foarte frumos să se găsească cineva ca să le sprijine, pentru că ele fac cinste Oradiei. Dacă lucrurile vor sta altfel, echipa s-ar putea desfiinţa, iar acest lucru ar fi dureros", a mai precizat Cornel Junc.
Dacă nu premiaţi, măcar amintiţi
Antrenorul secund al echipei, Pap Attila jr. şi-a manifestat regretul că la festivităţile organizate în ultimii ani, în care au fost premiaţi cei mai buni sportivi şi cele mai bune echipe ale judeţului, echipa Motorul a fost ignorată. "Chiar dacă nu am primit vreun premiu, ne aşteptam măcar să fim amintiţi pentru că şi noi reprezentăm Oradea şi judeţul Bihor şi, credem noi, fără a dezamăgi. E dureros când te zbaţi şi nu eşti băgat în seamă. În plus, fetele, care joacă din plăcere, îşi riscă sănătatea şi locul de muncă pentru a asigura continuitate echipei."
Gheorghe Pop, cel care este liantul între club şi Federaţia Română de Fotbal s-a declarat şi el dezamăgit de situaţia echipei. "Dintre cele 14 echipe participante în Liga I, doar la Motorul Oradea se menţine situaţia de amatorism. La celelalte echipe din primul eşalon există contracte, iar jucătoarele au salarii. La noi, activitatea echipei continuă doar din pasiune. Din păcate, Primăria şi Consiliul Local Oradea nu sunt interesate de destinele acestei echipe."
Comentarii
Nu există nici un comentariu.