Paul Popovits a "restaurat" Cetatea
Clasată pe locul 5 în ediţia trecută a Ligii a IV-a, Cetatea Biharia a abordat cu speranţe mari sezonul 2011-2012, mai ales că la echipă veniseră antrenorul Muzsnay Zsolt şi câţiva jucători care evoluaseră în eşaloene superioare. La jumătatea campionatului, însă, echipa ocupă doar locul 14 din 16 echipe, cu 13 puncte. Bilanţul ar fi putut fi şi mai slab dacă în ultimele etape formaţia din Biharia nu ar fi înregistrat un puternic reviriment o dată cu instalarea pe banca tehnică a lui Paul Popovits jr.. Sub comanda antrenorului în vârstă de 35 de ani, Cetatea a câştigat trei jocuri (5-3 cu CSC Mădăras, 4-0 la Stăruinţa Săcueni, 3-0 cu Poiana Budureasa) şi a pierdut unul în prelungiri (2-3), la Aleşd.
Pentru Popovits jr, Cetatea Biharia reprezintă a patra provocare din carieră după experienţele avute la Vulturul Dobreşti, AS Roşia şi Crişul Sântandrei. "Fiecare antrenor are principiile lui. Eu am încercat să profit de materialul uman existent la Biharia şi am încercat să le insuflu mentalitatea de învingători. Băieţii au răspuns bine la ceea ce le-am cerut şi au obţinut trei victorii consecutive", a spus tânărul antrenor, care pare tentat să continue munca începută în această toamnă la Biharia. "Înţelegerea iniţială a fost pentru aceste patru etape. Am discutat cu conducerea şi în principiu rămân, dar mai sunt unele detalii de pus la punct. Dorinţa mea e să transferăm 3-4 jucători şi să creem concurenţă pe posturi, deoarece am avut la dispoziţie doar 13 jucători. Aşteptăm cât mai mulţi jucători din Biharia, care să înceapă la juniori, să-i creştem şi încet, încet să devină variante pentru prima echipă", a adăugat Paul Popovits jr. Activitatea echipei este susţinută de Primăria Biharia şi de firma Rozoti, patronată de Gheorghe Silaghi, dar mai sunt aşteptaţi şi alţi sponsori, mai ales că pe raza comunei îşi desfăşoară activitatea foarte mulţi agenţi economici. Antrenorul crede dă obiectivul formaţiei din Biharia, salvarea de la retrogradare, va fi uşor de îndeplinit. "Dacă ne completăm lotul, nu multe meciuri vom pierde în retur. E clar că locul nostru nu este în subsolul clasamentului, astfel că vrem să ajungem cât mai sus. Un alt obiectiv este să creştem jucători. Trei-patru fotbalişti din lotul actual ar putea face pasul spre eşaloanele superioare, dar trebuie să fie serioşi şi muncitori", consideră Paul Popovits, care dacă va fi cazul îşi va ajuta echipa şi din teren. "Când va fi nevoie voi intra, dar nu pentru a bloca locul unui jucător tânăr, dornic să progreseze", a conchis antrenorul.



mai sint ca el in liga4 vezi alparea,bors,sacuieni,a.iancu,madaras.
Ce laudaros asta Popovics.Profita de munca altora si se da mare antrenor.Toata viata a fost si este un ofticos .Vrajeala cat incape si prosteste pe cine poate.Vai shamar...
bravo palika, tine-o tot asa, esti cel mai tare