Patru poloişti orădeni convocaţi la lot
Câştigarea titlului naţional de polo de către CSM Leonardo Oradea a crescut mult cota componenţilor echipei orădene. Astfel, dacă Gheorghe Dunca şi Ramiro Georgescu au fost incluşi în planurile selecţionerului Vlad Hagiu la acţiunile precedente ale lotului naţional, ei făcând parte din lotul României, care a participat la Campionatul Mondial din Australia, căpitanul Cosmin Baidoc şi George Tarnoveţchi sunt noii internaţionali ai echipei CSM Leonardo Oradea. Cei patru poloişti orădeni se vor prezenta, în 11 iunie, la Bucureşti, la reunirea lotului naţional. Din 25-26 iunie, lotul României se va pregăti la Oradea, în Bazinul Olimpic din municipiul nostru.
Naţionala de polo a României se pregăteşte pentru Liga Mondială, care va avea loc în vara acestui an, în lunile iulie şi august. Prima fază a competiţiei va avea loc în luna iulie, România făcând parte dintr-o grupă foarte dificilă, alături de selecţionatele Spaniei, Croaţiei, Rusiei şi Ungariei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.