Patru meciuri amicale pentru baschetbalişti - Toate jocurile le vor disputa la Oradea
CSM CSU Oradea va disputa patru meciuri de verificare, toate pe teren propriu, până la startul sezonului baschetbalistic intern.
Joi, 31 august, de la ora 18.00, CSM CSU Oradea se va duela cu SCM Ohma Mozzart Bet Timișoara, iar duminică, 3 septembrie, tot de la ora 18.00, echipa orădeană va întâlni Szolnoki Olajbanyasz. Ambele jocuri se vor desfășura la Arena Antonio Alexe, intrarea publicului fiind liberă. Apoi, la turneul memorial Antonio Alexe. CSM CSU Oradea va juca împotriva Spisska Nova Nes (Slovacia), pe 6 septembrie, de la ora 18.00, și în 8 septrembrie, de la aceeași oră, cu KK Zlatibor (Serbia). Și aceste jocuri vor avea loc tot la Arena Antonio Alexe, cu intrarea gratuită.
Debutul sezonului competițional este programat pe 15 septembrie, când la Oradea Arena se va desfășura Grupa B din cadrul fazei de calificare în Cupa României. CSM CSU Oradea se va lupta cu U-BT Cluj-Napoca și Dinamo București pentru calificarea la turneul final.
De astăzi, formația orădeană se va antrena în formulă completă odată cu venirea la pregătiri a ultimului transferat, Lennard Freeman, după ce zilele trecute s-au alăturat lotului Donatas Tarolis, Kris Richard, Tudor Gheorghe și Bobe Nicolescu, reveniţi de la echipele naţionale ale Lituaniei, respectiv României.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.