Pătraşcu, ameninţat cu suspendarea!
Dat dispărut de FC Bihor după ce nu s-a mai prezentat la ultimele antrenamente, Florin Pătraşcu (foto, echipament roşu) se pregăteşte cu Farul Constanţa, în Austria, la Kremsmunster. Asta, în condiţiile în care se află sub contract până în vara anului viitor cu gruparea bihoreană! Ca anomalia să fie completă, presa constănţeană l-a prezentat deja drept ultima achiziţie a "marinarilor", cu care ar fi parafat deja un angajament pe cinci ani.
Se antrenează cu Farul
Fundaşul a şi fost folosit o repriză în amicalul cu echipa a doua a lui Salzburg, cu toate că nu a primit acceptul clubului bihorean de a se pregăti cu o altă echipă. "Faptul că şi-a depus memoriu nu îi dă dreptul să se antreneze cu cine doreşte el. Vom demara procedura de suspendare a jucătorului şi vom cere sancţionarea Farului, pentru că Pătraşcu este sub contract cu noi şi nu i-am permis să plece", a replicat Alexandru Toth, preşedintele FC Bihor.
Pătraşcu a solicitat federaţiei să devină jucător liber, motivând că gruparea orădeană nu i-a propus, până în 30 iunie, renegocierea contractului pe ultimul an. Pe de altă parte, conducerea FC Bihor susţine că nu era obligată să facă acest lucru.
Fotbalistul în vârstă de 21 de ani este impresariat de Ionel Codoban, care parcă şi-a făcut un obicei din a şicana FC Bihor.
Vig Zoli, antrenor secund
Consiliul Director al FC Bihor l-a validat, ieri, în funcţia de antrenor secund al primei echipe pe Vig Zoli, care, ultima oară, a pregătit grupa de juniori C a clubului orădean. Vig îl va ajuta pe "principalul" Gheorghe Silaghi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.