Trofeul Hercule la culturism este un reper pentru concursurile de culturism nu numai pe plan naţional, ci şi internaţional. Ediţia din acest an, a 39-a, a avut un număr record de participanţi (90), dublu decât la Campionatul Naţional. Marele premiu a luat drumul Ungariei şi de data aceasta.

Cristina Roşca şi Nilgesz Andrei, pe primul loc

La tradiţionalul concurs desfăşurat pe durata a aproape şase ore într-o sală arhiplină a Hotelului Padiş din Băile Felix au concurat sportivi din România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi chiar SUA. Pe scenă au urcat şi zece orădeni, câţiva dintre ei situându-se pe primele locuri. Este cazul lui Nilgesz Andrei (Rapid Oradea), câştigător la secţiunea Bodybuilding Clasic Athletic 175 cm şi Cristina Andra Roşca, laureată la Body Fitness 168 cm, ambii fiind primii şi la Open. Andrei a mai primit un trofeu şi pentru cel mai bun program liber ales. În apropierea podiumului s-a aflat Remus Heredeu la categoria Bodybuilding 80 kg.

Marele premiu a ajuns în Ungaria

Trofeul unicat în greutate de 10 kilograme şi confecţionat manual de Iosif Lucuş a fost atribuit ungurului Kanya Robert, câştigătorul secţiunii open. Primii clasaţi au fost răsplătiţi cu trofee, diplome, bani şi suplimente nutritive. "Nu neapărat premiile în bani (2000 de euro) au făcut să avem parte de cea mai numeroasă prezenţă din istoria competiţiei, ci organizarea în sine şi trofeele unicat i-au atras foarte mult pe sportivi, mai ales pe cei din străinătate. Sperăm ca şi ediţia viitoare, a 40-a, să putem să o onorăm aşa cum se cuvine", a comentat Iosif Lucuş, reprezentantul Asociaţiei Judeţene de Culturism, care a mai avut parteneri în organizare Consiliul Judeţean Bihor şi o serie de sponsori.