Echipa de baschet junioare II a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" ocupă, cu o etapă înaintea încheierii turului, un meritat loc unu, poziţie care-i permite să spere într-o calificare la turneul semifinal. Baschetbalistele au avut o primă parte de sezon foarte reuşită, cu trei victorii în tot atâtea jocuri. Chiar dacă în unele, victoria s-a conturat greu, abia în ultimele secvenţe ale meciului, meritele "eminescienelor" şi ale antrenoarei lor, prof. Suzana Onaca (foto), sunt indiscutabile, progresul faţă de sezonul trecut fiind evident. Dacă în campionatul trecut, echipa orădeană pierdea la diferenţe de 20-25 de puncte, acum jocul formaţiei a crescut, se observă o coeziune între jucătoare, o concepţie de joc bine însuşită la antrenamente. Însă, dacă echipa este pe un drum ascendent, iar rezultatele vin să răsplătească munca jucătoarelor şi a antrenoarei, nu trebuie omis faptul că este oarecum neaşteptat acest progres şi aceste reuşite, gândindu-ne că la nivel de junioare există o singură antrenoare, prof. Suzana Onaca, care, în afara muncii cu speranţele baschetului orădean, mai este implicată şi la echipa de senioare, dar şi la cea de baschet şcolar a CN "Mihai Eminescu". Însă, atunci când există pasiune şi talent, perseverenţă şi dorinţă de a reuşi, nimic nu este imposibil. "Faţă de anul trecut, când pierdeam meciurile la 20 de puncte diferenţă, progresul fetelor este evident. Până acum, stăm bine, ocupăm primul loc şi avem şanse reale de calificare la turneul final, acesta fiind şi obiectivul nostru. Am avut încredere în aceste sportive, iar rezultatele încep să apară", ne-a declarat prof. Suzana Onaca, antrenoarea echipei. Formaţia orădeană a câştigat cele trei meciuri disputate până acum: CN "Mihai Eminescu" - LPS Satu Mare 71-70, CSŞ Bega Timişoara - "Eminescu" 50-51 şi LPS Alba Iulia - CN "Mihai Eminescu" 53-63. Duminică, 26 noiembrie, orădencele vor evolua la Sibiu, în compania echipei CSŞ Sibiu. Lotul orădean le cuprinde pe Loredana Ulica, Ioana Oros, Oana Sărăcuţ, Amalia Scheiner, Monica Precup, Cristina Vaşadi, Nora Anei, Ioana Cutuş, Delia Zăpodeanu, Bianca Reguli, Alexandra Gherle şi Alexandra Pantea.