Paraguay şi-a văzut visul împlinit: s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale
Reprezentativa Paraguay-ului s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale la fotbal, după ce s-a impus cu scorul de 5-3, după lovituri de departajare, în faţa Japoniei, în penultimul meci din cadrul optimilor de finală. După un meci anost şi fără goluri, micuţul stat sud-american s-a calificat la penalty-uri între primele opt echipe ale acestui Mondial, realizând astfel cea mai bună performanţă din istoria fotbalului paraguayan.
Cele două echipe au oferit un meci plictisitor, cu mult prea puţine faze de poartă. Evident marcate de posibilitatea realizării unei premiere în palmaresul lor naţional, echipele Japoniei şi Paraguay-ului n-au riscat aproape nimic, principala preocupare a celor două combatante fiind să nu primească gol. Chiar şi în aceste condiţii, însă, au apărut şansele de gol la fiecare dintre cele două porţi, dar nici niponii, nici sud-americanii n-au avut inspiraţia sau luciditatea necesară pentru a tranşa soarta partidei în timpul regulamentar de joc. S-a ajuns astfel la cele două reprize de prelungiri şi, cum în cele 30 de minute ale prelungirilor nu s-a întâmplat nimic s-a ajuns la o premieră: loteria penalty-urilor. Aici, sud-americanii s-au dovedit mai calmi şi mai bine pregătiţi, transformând cu precizie toate cele cinci lovituri, în timp ce japonezii au greşit o singură dată, suficient însă pentru a rata o oportunitate imensă pentru fotbalul asiatic: calificarea în premieră în sferturile de finală ale unui turneu final mondial. Astfel, bucuria a aparţinut paraguayenilor, care şi-au văzut împlinit un vis la care nici nu îndrăzneau să viseze la startul Cupei Mondiale, prezenţa între primele opt echipe ale lumii.
Paraguay - Japonia 0-0 (0-0, 0-0), 5-3 după lovituri de departajare
Paraguay: J. Villar - Bonet, Da Silva, Alcaraz, R. Morel - Vera, Ortigoza (75 E. Barreto), Riveros - Santa Cruz (94 Cardozo), L. Barrios, E. Benitez (60 H. Valdez). Antrenor: Gerardo Martino.
Japonia: Kawashima - Komano, Nakazawa, Tulio, Nagatomo - Abe (84 K. Nakamura) - Hasebe, Matsui (65 Okazaki), Endo, Okubo (106 Tamada) - Honda. Antrenor: Takeshi Okada.
Cartonaşe galbene: Riveiros 118 / Matsui 58, Nagatomo 72, Honda 90+3, Endo 113.
Arbitru de centru: Frank De Bleeckere (Belgia)
Paraguay a transformat toate cele cinci lovituri de departajare prin Barreto, L. Barrios, Riveros, Valdez şi Cardozo. Pentru Japonia, loviturile de pedeapsă au fost marcate de Endo, Hasebe şi Honda, autorul singurului penalty ratat fiind Komano. În sferturi, Paraguay va juca cu învingătoarea meciului Spania - Portugalia, disputat aseară, după închiderea ediţiei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.