Mijlocaşul rapidist Daniel Pancu a declarat, ieri, la sosirea în Bucureşti din cantonamentul din Elveţia, că a acceptat oferta de transfer la Terek Groznâi pentru că formaţia rusă ar putea constitui pentru el o ultimă provocare în cariera de fotbalist.

"Probabil că voi pleca. E totuşi campionatul Rusiei, care e mai puternic decât al României. Este o nouă experienţă de viaţă, o nouă provocare, poate ultima, şi am acceptat-o. Probabil voi semna pe doi ani cu Terek. Oferta financiară e bună. La anii mei, e chiar foarte bună. Am avut însă oferte şi mai mari, dar v-am spus, la anii mei e o nouă provocare şi mă gândesc apoi să joc la campioana Rusiei", a declarat Pancu. Mijlocaşul şi-a arătat încă o dată ataşamentul faţă de gruparea giuleşteană, dar a declarat că a fost nevoit să se despartă de Rapid. "E o iubire veşnică între mine şi Rapid, dar sunt situaţii în care trebuie să ne despărţim", a mai spus Pancu, pe Aeroportul "Henri Coandă", unde a fost aşteptat de prietena sa, Mihaela, şi de băieţelul lor. Daniel Pancu a plecat, joi dimineaţă, din cantonamentul din Elveţia al echipei Rapid pentru a-şi negocia transferul la formaţia Terek Groznâi, nou promovată în prima ligă rusă. Gruparea giuleşteană a precizat într-un comunicat că, apreciind tot ceea ce a făcut Pancu pentru Rapid, conducerea clubului n-a avut nicio pretenţie financiară în cazul acestui transfer.