Doi dintre cei mai importanţi oameni din fotbalul bihorean al acestor vremuri, Radu Bitea, preşedintele AJF Bihor, şi Octavian Şovre, arbitru internaţional FIFA, au căzut de acord să îngroape securea războiului după mai bine de trei ani de divergenţe soluţionate chiar şi în instanţele de judecată. Astfel, cei doi au hotărât de comun acord să ofere un exemplu în spiritul fair-play-ului semnând un contract de mediere.

 „Domnul Octavian Şovre, în calitate de arbitru internațional FIFA, și domnul Radu Traian Bitea, în calitate de președinte al Asociației Județene de Fotbal Bihor, au hotărât să ajungă la o situație privind medierea tuturor disensiunilor. După mai bine de trei ani de la alegerea în calitate de președinte a domnului Radu Bitea dorim să dăm un EXEMPLU în spiritul fair-play-ului din sportul pe care îl deservim. Sperăm să fim exemple și pentru alte persoane angrenate în lumea sportului și nu numai. Suntem profesioniști în activitatea noastră și considerăm că este cea mai bună soluție pentru noi, pentru sport, pentru activitatea fotbalistică. Astfel de conflicte și neînțelegeri nu pot avea decât consecințe negative în plan sportiv, social ori personal. Considerăm oportună această mediere și avem împreună convingerea că vom continua activitatea profesională cu succes”, se menţionează în comunicatul de presă comun trimis redacţiilor care reprezintă chiar un fragment din contractul de mediere semnat de către cele două părţi.

Marea împăcare, aşteptată de toată suflarea fotbalistică bihoreană, a fost anunţată prin intermediul unui comunicat de presă comun. Cei doi oameni de fotbal au căzut de acord că gestul reprezintă cea mai bună alegere pentru sportul pe care-l reprezintă. Radu Bitea, a fost ales preşedinte al AJF Bihor la începutul anului 2017 după o cursă electorală în care l-a învins 28-18 pe Valer Vancea, fostul conducător care se afla în fruntea asociaţiei din anul 2005. La acel moment, Radu Bitea era cel mai tânăr preşedinte de AJF din ţară. În ceea ce-l priveşte pe Octavian Şovre, acesta face parte din brigada condusă de Ovidiu Haţegan, cea mai valoroasă din fotbalul românesc la ora actuală, delegată la numeroase partide de cel mai înalt nivel din fotbalul european şi mondial. Tocmai din acest motiv împăcarea dintre cei doi este cea mai bună alegere pentru fotbalul bihorean, care, de acum înainte, ar putea deveni şi mai puternic.