Joi seara a avut loc la Monte Carlo tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor. Plasată în urna a IV-a valorică, campioana României Oţelul Galaţi, a fost repartizată în grupa C, alături de campioana Angliei, Manchester United, de vicecampioana Portugaliei, Benfica Lisabona, şi de campioana Elveţiei, FC Basel.

Este ultimul sezon când campioana României va obţine accesul direct în grupe, fără a disputa tururi preliminare sau play-off. Sorţii n-au fost nici nefavorabili, dar nici foarte generoşi, gălăţenii având de înfruntat două echipe extrem de bine cotate, ambele câştigătoare ale celui mai râvnit trofeu european, dar şi o formaţie elveţiană care s-a obişnuit cu aerul tare al performanţei. Conform tragerii la sorţi de joi, oţelarii vor evolua în deplasare în prima etapă, pe terenul celor de la FC Basel, pe data de 14 septembrie, urmând ca primul joc pe teren propriu să fie pe 27 septembrie, cu Benfica Lisabona. Şansele de a depăşi această grupă sunt destul de mici, dar Oţelul poate spera să ocupe la final locul III, care i-ar permite să ajungă în şaisprezecimile Ligii Europa. Nu va fi uşor, dar nici imposibil, însă ştacheta ridicată de Unirea Urziceni acum doi ani, cu opt puncte acumulate şi o calificare în Liga Europa, de pe locul III, va fi greu chiar şi de egalat.

Grupele Ligii Campionilor pentru sezonul 2011/2012, conform tragerii la sorţi de joi, de la Monte Carlo:

Grupa A: Bayern Munchen (Germania), Villarreal (Spania), Manchester City (Anglia), Napoli (Italia)

Grupa B: Internazionale Milano (Italia), ŢSKA Moscova (Rusia), OSC Lille (Franţa), Trabzonspor (Turcia)

Grupa C: Manchester United (Anglia), Benfica Lisabona (Portugalia), FC Basel (Elveţia), Oţelul Galaţi (România)

Grupa D: Real Madrid (Spania), Olympique Lyon (Franţa), Ajax Amsterdam (Olanda), Dinamo Zagreb (Croaţia)

Grupa E: Chelsea (Anglia), Valencia (Spania), Bayer Leverkusen (Germania), RC Genk (Belgia)

Grupa F: Arsenal (Anglia), Olympique Marseille (Franţa), Olympiakos Pireu (Grecia), Borussia Dortmund (Germania)

Grupa G: FC Porto (Portugalia), Şahtior Doneţk (Ucraina), Zenit Sankt Petersburg (Rusia), Apoel Nicosia (Cipru)

Grupa H: FC Barcelona (Spania), AC Milan (Italia), BATE Borisov (Belarus), Viktoria Plzen (Cehia)

Faza grupelor va avea loc în perioada 13 septembrie - 7 decembrie.

Programul gălăţenilor în grupa C a Ligii Campionilor, conform uefa.com, este următorul:

14 septembrie: FC Basel - Oţelul Galaţi; 27 septembrie: Oţelul Galaţi - Benfica Lisabona; 10 octombrie: Oţelul Galaţi - Manchester United; 2 noiembrie: Manchester United - Oţelul Galaţi; 22 noiembrie: Oţelul Galaţi - FC Basel şi 7 decembrie: Benfica Lisabona - Oţelul Galaţi.