Rezultatele pozitive din retur care au propulsat FC Bihor în vârful clasamentului Seriei a II-a le-au stârnit bihorenilor interesul pentru fotbal. Aceştia s-au îndreptat în număr mare spre Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", unde au avut surpriza să vadă că doar două case de bilete sunt deschise. În ultimul moment s-a mai permis accesul general şi pe la sectorul tribunei oficiale, unde chiar şi preşedintele Şerban Morcan comercializa bilete, dar şi aşa cozile la celelalte două puncte de vânzare se întindeau pe o lungime de aproximativ 40 de metri!

 N-a fost singurul aspect la care organizatorii au fost prinşi pe picior greşit. Deşi era de aşteptat o afluenţă de public mai mare ca de obicei, aceştia au tipărit în jur de 2.000 de bilete. Număr insuficient, pentru că la un moment dat s-au epuizat spre nemulţumirea unora dintre microbişti, dornici să intre cât mai repede în stadion. S-a creat o aglomeraţie la porţi şi, în cele din urmă, mulţi au reuşit să intre fără să plătească, privând astfel clubul, din vina organizatorilor, de un venit sigur. După reprezentaţia echipei orădene, coroborată cu pierderea poziţiei de lideră, puţin probabil ca oficialii FC Bihor să mai aibă bătăi de cap din acest punct de vedere...